La jocurile olimpice, gimnasta Ana Maria Bărbosu, pentru câteva clipe a crezut că a luat bronzul.
Am văzut entuziasmul ei cu tricolorul ridicat, zâmbetul și afirmațiile comentatorilor sportivi. Rapid, altcineva i-a luat locul. Am văzut-o apoi pe Sabrina Voinea care spera, de asemenea, la podium. Nu s-a întâmplat. Am văzut reacția mamei sale, tot olimpică, cum a susținut că Sabrina va întrerupe gimnastica. O reacție la cald. Eu sper că niciuna dintre ele nu va renunța, au doar 18 ani.
Halep, campioană mondială, a suferit o nedreptate drastică cu profund impact pe mai multe planuri: pe planul reputației mondiale, pe plan psihologic, plan financiar și mai ales pe planul performanței sportive. Dar ce a făcut? A acceptat decizia de suspendare pentru 4 ani? Nu. S-a luptat până la ultima picătură pentru descoperirea adevărului și redobandirea dreptății și după luni întregi de procese, după ce nu a mai jucat 17 luni, finalul a fost în favoarea ei. A revenit pe teren. Însă desigur nu pe primele poziții.
Ce învățăm din cazul Halep? Că atunci când constați că ești profund nedreptățit prima regulă este să nu cedezi, să nu accepți și să cauți să îți dovedești dreptatea, cu toate armele legale posibile. Am fost martorii unor erori inclusiv la cel mai înalt nivel. Ceea ce a făcut Sabrina și Federația, solicitând o nouă analiză prin apel.
Al doilea pas este să nu cedezi psihic. Căzând de sus, ești la un pas mic de depresie. Simona a recunoscut că a fost afectată emoțional, discretă precum o cunoșteam, nu ne-a oferit prea multe detalii. Ne-a spus tangențial că a apelat la psihologi. Ceea ce nu este deloc rușinos. Când viața te lovește puternic, când simți profundă dezamăgire și tristețe, când primește lovituri în loc să fii apreciat, când nu mai poți dormi noaptea, când nu mai ai deloc poftă de mâncare este corect și sănătos să apelezi la un psiholog.
Și în final, să nu te izolezi. Să râmai conectat la adevărata ta familie și la prietenii care te sprijină, să ieși din casă, să faci ceea ce îți aduce măcar o minimă bucurie, tocmai pentru că viața nu se termină cu un eșec, oricât de mare ar fi acesta. De fapt, tot Simona ne spunea că îi place tenisul deoarece în acest sport are șansa ca după orice înfrângere, la scurt timp, să joace din nou și să obțină o victorie. Ceea ce am putea și noi să învățăm. Să ne ridicăm din nou și din nou.
