Pot spune fără urmă de îndoială că pasiunea mea pentru gastronomie s-a născut în Franța.
Iar în Paris am aflat că mâncarea poate fi artă. Ei bine, esența artei desertului franțuzesc se regăsește, printre multe alte preparate, în macarons. Ce poate fi mai rafinat decât acel mic fursec, extraordinar de delicat și aromat, cu o umplutură cremoasă și, de multe ori, surprinzătoare?
Ingrediente și meșteșug
Macarons, micile minuni rotunde, sunt făcute dintr-o combinație simplă de albușuri de ou, zahăr și migdale măcinate fin. Dar simplitatea ingredientelor ascunde măiestria necesară pentru a crea textura perfectă: o crustă subțire, crocantă, care se sparge delicat, urmată de un interior moale și aerat și o cremă fină, care, vara, poate fi înghețată.


Tradiția și rafinamentul franțuzesc
Macarons au rădăcini adânci în istoria Franței, datând din perioada Renașterii, când au fost aduse din Italia către Caterina de Medici. Astăzi, Parisul oferă câteva dintre cele mai bune locuri unde poți savura această delicatesă. Poți găsi macarons peste tot în Paris, de la magazinașele răspândite pe străzi (cele din Montmartre îmi vin în minte pur și simplu prin densitate), până la casele de patiserie cu tradiție, ca Ladurée și Pierre Hermé, cu prețurile și combinațiile lor de arome amețitoare.
Diferențe
Când vine vorba de macarons, calitatea face diferența. Un macaron de calitate trebuie să aibă o crustă subțire, fără fisuri, o umplutură generoasă și o textură care se topește în gură. Textura e apoi completată de crema fină, care se armonizează perfect cu aroma de bază sau i se opune diametral, creând un gust unic, complet sau contrastant.
Aroma trebuie să fie echilibrată, fără să fie prea dulce sau prea intensă, lăsând loc pentru a descoperi toate nuanțele ingredientelor folosite. În ciuda dimensiunii sale, macaron e o experiență culinară completă, un desert cât o mușcătură, menit să te surprindă de fiecare dată.


Arome și variante
În Paris, aromele de macarons sunt aproape infinite. De la clasicele vanilie și ciocolată la combinații îndrăznețe precum trandafir cu lichior de litchi sau wasabi cu grapefruit, există ceva pentru fiecare gust. În ultimii ani, au apărut și variante inspirate din bucătăriile internaționale, precum matcha sau yuzu, dovedind că acest desert rămâne mereu actual și surprinzător. Cel mai mult mi-au plăcut cele cu trandafir și înghețată de litchii, cu matcha, Mojito sau Pina colada.




