Deși a muncit neobosit pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, sportivul sibian Daniel Natea, cunoscut pentru performanțele sale în judo și sambo, s-a confruntat cu aceeași decepție ca la Tokyo 2020, nereușind să își îndeplinească visul olimpic.
Mulți dintre admiratorii săi s-au întrebat de ce nu a fost prezent la Paris, dar răspunsul nu este deloc simplu. Problema în cazul lui Natea a fost un aviz medical necesar, pe care Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) nu l-a putut elibera, deși nu e clar de ce.
”În acest an am obținut rezultate notabile atât la judo, cât și la sambo. Deși am depus toate eforturile pentru a mă califica la Olimpiada recent încheiată, din păcate, am obținut același rezultat ca și la Tokyo 2020. Foarte multă lume mă întreabă de ce nu am fost acolo. Din păcate, atât pentru mine, cât și pentru cei care apreciază sportul, nu există un răspuns clar pentru care eu nu am fost acolo.
Toată lumea pune problema pe un aviz medical pe care nu l-am primit de la INMS, dar nici chiar cei de acolo nu înțeleg de ce nu l-am primit. În ciuda a tot ce s-a întâmplat, am speranța că mai există un tren cu destinația Los Angeles 2028 în viața mea de sportiv”, a fost explicația oferită de Natea.