Mutat de aproape 15 ani la Sibiu, Gugulan Rock Open Air este cârligul care îl leagă pe Cosmin de Caransebeșul natal.
Despre ediția aniversară a festivalului Gugulan Rock Open Air, care va avea loc în zilele de 16 și 17 august, am stat de vorbă cu Cosmin Mihuța, principalul organizator al festivalului.
Când și cum a prins contur festivalul?
Primele gânduri și discuții au apărut în cadrul unui grup de prieteni cu care mergeam pe la festivaluri. Ne-am gândit că dacă ne unim forțele putem să creăm un eveniment pe gustul nostru, cu trupe și artiști din țară cu care ne cunoșteam. Asta se întâmpla la sfârșitul lui 2013.
Am pus totul cap la cap, iar în 2014 a avut loc prima ediție, la care a participat o mână de oameni, prieteni și familiile noastre, cărora le mulțumim pentru tot sprijinul oferit. Mixând pasiunea noastră pentru rock și mândria locală pentru ”gugulani” – denumirea generică sub care sunt cunoscuți bănățenii de munte din nordul județului Caraș-Severin, ne-am zis Gugulan Rock Open Air și așa a început povestea noastră.
Am improvizat o scenă, niște mese pe terenul unui prieten și cam a asta a fost – multă muncă și multă pasiune. Ne-am dat seama, totuși, că nu o să putem continua fără sprijinul autorităților locale.
Cât de greu se construiește un festival într-un oraș care nu se află pe harta orașelor cu evenimente culturale majore?
Drumul nu a fost greu, ci extrem de greu! Toți oamenii din zonă își îndreptau atenția spre Timișoara, Cluj-Napoca sau București pentru că în Caransebeș nu erau evenimente de profil. Sprijinul pe care ni l-a oferit Primăria a fost o gură de aer, dar noi nu aveam pe atunci experiență în organizarea de evenimente, așa că a trebuit să învățăm totul din mers.
Marea șansă a fost încăpățânarea noastră ca de la o ediție la alta să facem mai mult și mai mult. Planul nu a fost să dezvoltăm o afacere, ci un eveniment de suflet făcut din pasiune, la care toată lumea să aibă sentimentul că se află printre prieteni.
O dată ce am început să aducem și trupe din străinătate, am început să fim frecventați de festivalieri din Serbia sau Ungaria, ceea ce ne-a bucurat enorm.
Pentru că urmează o ediție aniversară, cât de mult se reflectă această bornă în line-up?
Întotdeauna am conturat line-up-ul după gustul nostru, niciodată din perspectivă comercială. Așa s-a întâmplat și pentru ediția aniversară. Am reușit să punem în cap de afiș două nume bine cotate: Evergrey și Equilibrium.
Line-up-ul e mult mai consistent, dar aș mai aminti de Anarhia, prietenii noștri din Lugoj cu care am crescut. Ne bucurăm că se reunesc și revin pe scenă aici.
Ediția aniversară vine și cu alte surprize, dar mai ales cu bucuria de a ne revedea unii cu alții pentru că muzica rock e cea care ne aduce o dată pe an împreună.
Cum ai descrie familia de ”gugulani” care s-a format de-a lungul unui deceniu în jurul festivalului?
Mâna de oameni de care spuneam mai devreme s-a mărit de la un an la altul. S-au creat prietenii în cadrul evenimentului, așa că oamenii se bucură să revină. Sunt oameni cu care împărtășim aceleași valori, același stil de viață definit de muzica rock.
Așa a prins însemnătate și sloganul nostru ”Țineți minte trei cuvinte: Gugulanii merg înainte!”. Fericirea lor e fericirea noastră, e ceea ce ne face să nu renunțăm. Festivalul ăsta e făcut din pură pasiune și ne bucurăm să împărțim această pasiune cu tot mai mulți oameni. Pasiune e cuvântul care stă la temelia festivalului nostru.
INTERVIU DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 13, 1-15 august 2024