De la 360 la Zero Grade, așa se mănâncă o pizza bună

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean | Publicat: 12 iulie 2024 | Actualizat: 18 noiembrie 2024


Ca o experiență culinară să fie cu adevărat completă și memorabilă, meniul, locul și povestea trebuie să funcționeze ca un tot unitar.

Pizzeria Zero Grade Păltiniș le bifează pe toate trei!

Până să ajungem la meniu ne oprim la loc, căci el e cel care ne sare primul în față. Construit într-un frumos A-frame, specific zonelor montane din străinătate, restaurantul este amplasat ideal, vis-a-vis de resortul de ski Arena Platoș, și are o terasă cu o priveliște largă asupra Cindrelului, minunată indiferent de anotimp. Pizzeria dispune de 40 de locuri în interior și 90 de locuri pe terasă.

Tot până să ajungem în fața meniului, privirea ne cade pe denumirea locului: Zero Grade.

Conceptul restaurantului ne-a fost explicat de Ionuț Curtean, unul dintre cei doi fondatori ai pizzeriei: ”Dacă ne imaginăm blatul de pizza ca un cerc avem un total de 360 de grade. Pe măsură ce luăm câte o felie din cerc, cele 360 de grade scad. Promisiunea noastră e că vom face întotdeauna acea pizza pe care oamenii o vor mânca până la utima felie, astfel încât cercul inițial de 360 de grade va dispărea complet până vor rămâne zero grade.”

Ajunși în fața meniului avem de ales între 10 tipuri de pizza: Margherita, Prosciutto e Funghi, Tonno, Ventricina, Burrata, Tartufo, Prosciutto crudo, Quattro formaggi, Capricciosa și Con carne. De la ingrediente până la cum e preparat blatul, totul are o poveste.

”Am plecat de la ideea de a aduce în vârful muntelui aroma originală a pizzei italiene napoletane. Am construit cu cuptor pe lemne, cuptor care e, probabil, la cea mai mare altitudine din țară: 1330 m. Secretul principal al oricărei pizze e blatul. Noi folosim făină italiană de cea mai bună calitate, frământăm aluatul cu hidratare de 70%, îl lăsăm la dospire lentă aproximativ 36 de ore, iar rezultatul e un blat aerat și corcant. Lemnele de fag pe care le folosim la coacere desăvârșesc gustul pizzei. Ingredientele sunt aduse în proporție de 60% din Italia: sosul de roșii, mozzarella, parmezanul, prosciutto, burrata, salamul Ventricina, uleiul de măsline”, ne explică Ionuț Curtean.

Și cum o pizza bună merge mereu cu o bere bună, Zero Grade are un draught de Pilsner Urquell, o bere cehească cu o tradiție de 182 de ani, una din cele mai apreciate beri din lume. Pe lângă bere se poate servi o cafea de specialitate prăjită în cea mai veche prăjitorie din Sibiu, dar și o varietate de băuturi cu sau fără alcool: limonadă, sucuri naturale, cocktailuri, prosecco, vin și spirtoase.

Nu putea lipsi din meniu un desert de vară răcoros, așa că experiența culinară la Zero Grade se poate desăvârși cu o înghețată artizanală de la gelateria sibiană Creme de la Creme.

TEXT DE RĂZVAN SĂDEAN, apărut în revista Zile și Nopți Sibiu, nr. 12, 16-31 iulie 2024

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută