Interviu MIRCEA ANGHEL Director artistic | BZM Fest
Ce va fi diferit anul acesta la BZM Fest față de edițiile trecute? Spuneți-ne trei lucruri.
În primul rând, BZM Fest devine și un festival de zi. Deschidem porțile de dimineața, de la 10:00.
În al doilea rând, oferim prietenilor care vor să ne treacă pragul 10 zone în care să se bucure de o experiență învăluită de adevăr, bine și frumos.
Iar în al treilea rând, au bucuria de a descoperi Domeniul Marghiloman, un spațiu de poveste pe care-l pregătim de sărbătoare.
Ce aspecte de logistică sunt cele mai importante în organizarea unui festival de succes?
Toată logistica este importantă atunci când construiești un astfel de festival.
Toate elementele sunt interconectate. Și toate pornesc de la concept. Aici cred că este greutatea cea mai mare. Realizarea conceptului. Să știi ce vrei cu adevărat. Pentru că dacă ai un concept clar, bine definit și stabilit, toate celelate lucruri se leagă. Realizezi că scena mare are aproape aceeași valoare ca scena de la foișor, pentru că ambele satisfac o categorie diferită de prieteni care ne trec pragul.
Care credeți că vor fi elementele din festival care vor atrage cei mai mulți oameni în public?
Sunt convins că oamenii vor veni, cei mai mulți dintre ei, pentru artiștii de la main stage, e firesc și normal, dar pariez foarte mult pe Dumbrava copiilor, o zonă dedicată exclusiv celor mici, pe Grădina de sport, un loc special amenajat pentru toți iubitorii de mișcare în aer liber, și pe Aleea cu Delicii și Capricii, Scena de la Foișor și Bazar BZM.
Cum arată festivalul în cifre?
Suntem în situația fericită în care cu mai bine de două luni și jumătate să avem vândute aproape 500 de abonamente.
Este ceva ce ne dă încredere că putem îndeplini obiectivele propuse, și anume un trafic de aproximativ 10.000 de persoane pe zi pe toată durata festivalului. Mai ales că propunem o lume de bun gust, formată din 10 zone, care nu-ți vor da nicio secundă prilejul să te plictisești.
Ce activități pregătiți pentru ediția din acest an?
Cei care vor să petreacă cu adevărat patru zile de poveste pe Domeniul Marghiloman trebuie să știe că vor putea să se plimbe cu barca pe lac, să se dea pe tiroliană, să joace badminton, minifotbal, padel, tenis de masă etc.
Totodată, pregătim mai multe poieni de carte, pline de pufuri și hamace pentru cei care vor să stea la umbră și să se relaxeze citind. De dimineața, de la 10:00, până la finele zilei se pot înfrupta cu bunătăți de pe Aleea cu delicii și capricii, sau se pot răcori în Grădina berii. Nu mai zic că avem un Bazar plin și o scenă la foișor absolut spectaculoasă.
Care este impactul pe care a ajuns să-l aibă festivalul asupra regiunii în care are loc?
Am reușit să aducem alături de noi oameni din toate județele vecine și nu numai. Prin urmare, impactul e mai mult decât pozitiv. Scopul acum este să reușim ca festivalul să devină un „must de vacanță” pentru toți iubitorii de adevăr, bine și frumos.
Cum vă așteptați să arate festivalul vostru peste cinci ani?
Mi-ar plăcea mult ca el să devină un punct de referință în peisajul festivalurilor de gen de la noi.
Am ajuns în anul 4 să propunem ceva ce regiunea asta nu a propus niciodată și sunt convins că dacă oamenii vor răspunde pozitiv chemării noastre și se va duce vorba că BZM Fest este un festival de poveste, pe care nu trebuie să-l ratezi, atunci peste cinci ani vom fi mai liniștiți.
Spuneți-ne cinci motive pentru care merită să venim în acest an la BZM Fest.
- Muzică bună!
- Peisaj de poveste!
- Mâncare delicioasă!
- Activități numeroase și diversificate!
- Prețuri imbatabile!