“THE DUEL AT SILVER CREEK” (1952, r: Don Siegel)
Videodome | 99+ cronici de filme realizate de Ioan Big!
Deşi pare construit ca o combinaţie a două arhetipuri de naraţiuni Western (‘revenge movie’ şi ‘oraşul terorizat’), nu căutaţi seriozitate şi profunzime, ci numai şi numai acţiune şi entertainment facil destinat publicului cu mintea încă fragedă, în primul film color şi singurul Western regizat până în anii ’60 de către Don ‘Dirty Harry’ Siegel – despre care prietenul său, Clint Eastwood, a afirmat că a fost mentorul lui în materie de realizare de filme -, într-un început de carieră dominat de Film Noir-uri de serie B.
Nu ineditul prezenţei pe afiş a numelui cineastului american şcolit în Anglia, la Cambridge, şi nici cel al canadianului educat la Oxford Gerald Drayson Adams, devenit scenarist respectat în Cetatea Viselor, inclusiv pentru poveştile sale Western (“Untamed Frontier”/1952, “Taza, Son of Cochise”/1954, “Gun Fight”/1962), m-a determinat să mă opresc asupra lui “The Duel at Silver Creek”, ci subiectul său, mai rar abordat de o asemenea manieră, voit naivă, într-un Western din acea perioadă, deposedarea forţată a prospectorilor de minele obţinute prin claim-uri legitime.
Un al doilea motiv de interes îl reprezintă una dintre cele mai populare vedete ale cinematografiei de gen, Audie Murphy.
Actorul texan, un erou naţional – a fost cel mai decorat militar combatant în WWII, inclusiv cu Medal of Honor -, în “Texas, Brooklyn & Heaven” din 1948, ajuns la Hollywood datorită celebrului James Cagney, cel care i-a plătit lecţiile de actorie şi de dans, s-a impus cu dificultate datorită constituţiei sale fragile şi neimpozante care îl făcea greu asociabil cu imaginea de june prim promovată în acei ani de industrie, însă a avut totuşi şansa unor roluri interesante care l-au diferenţiat de plutonul celorlalti aspiranţi, precum Billy the Kid (“The Kid from Texas”, 1950), Jesse James (“Kansas Riders”, 1950) şi Billy Doolin în Western-ul lui Bud Boetticher, “The Cimarron Kid”, din 1952.
Abia mai târziu aveau să vină rolurile din (acum) mai cunoscutele “No Name on the Bullet”, al lui Jack Arnold, şi, respectiv, “The Quick Gun”, al lui Sydney Salkow, dar să nu ne avântăm prea mult în timp şi să revenim la Western-ul de acţiune “The Duel at Silver Creek”, în care Audie Murphy joacă, pentru întâia oară, un erou… pozitiv.
O bandă de nelegiuiţi forţează minerii, ameninţându-i cu tortura şi cu moartea, să semneze acte de cedare ale claim-urilor, pe care le vând apoi noilor veniţi în regiune sau le înregistrează ca proprietăţi pe numele lor.
Ţintele o reprezintă exploatările mici şi vulnerabile, unde lucrează maximum doi oameni lipsiţi de apărare, iar modul de operare are o finalitate simplă: obţinerea semnăturii şi uciderea semnatarilor. Astfel, nimeni nu are de unde să afle cine sunt făptaşii.
Trecând peste infantilismul premisei (aceste claim-uri sunt vândute mai departe către terţi în scopul obţinerii de profit, deci identificarea samsarilor ar fi simplă), acceptăm că “working a claim became a mighty dangerous business for any miner”… pentru că nimeni nu ştie unde şi când vor apare din nou. Este rândul bătrânului Cromwell să fie ucis, doar că fiul său, Luke (Audie Murphy), plecat spre Silver City să cântărească argintul recoltat peste zi, scapă din ambuscada ciracilor alunecosului proto-gangster Rod Lacy (Gerald Mohr – “Bad Men of Tombstone”, 1949) şi pleacă în urmărirea lor.
N-ajunge departe fiindcă îi este împuşcat armăsarul, dar, la rândul său, reuşeşte să doboare un bandit, suficient pentru ca neînfricatul Şerif local ‘Lightning’ Tyrone (Stephen McNally – “Winchester ‘73”, 1950) să organizeze o poteră care să plece în căutarea lor.
Paranteză.
Cu toate că nu ni se comunică explicit această informaţie, putem presupune că acţiunea se petrece în zona Silver City, din New Mexico, a cărei rată ridicată a criminalităţii rămâne asociată cu prezenţa lui Billy the Kid sau al lui Butch Cassidy şi ai săi Wild Bunch, după 1870 (anul fondării oraşului) şi mai aproape de 1890, perioada de vârf a goanei după argint determinată de descoperirea zăcămintelor de la Chloride Fat.
O altă indicaţie în acest sens o primim, implicit, prin tratarea rănii şerifului la Fort Lowell, baza U.S. Army din apropierea oraşului Tucson (Arizona), mai apropiat de Silver City-ul de care vorbim, decât de cel din California, care a avut o garnizoană activă între 1873 şi 1891, cu un rol major în Apache Wars.
Într-una din zilele pe care convalescentul Tyrone le petrece la Fort Lowell, este adus la fort un fermier atacat de banda de claim jumpers, care, îngrijit de un medic, ar putea deveni un martor indispensabil pentru şerif, doar că… nu se întâmplă asta, fiindcă prin preajmă se nimereşte să se afle şi sora lui Lacy, Opal (Faith Domergue, actriţă ‘adoptată’ încă din adolescenţă de către magnatul Howard Hughes, care avea să îi obţină roluri inclusiv în Western-uri precum “The Great Sioux Uprising”, din 1953), o femme fatale brunetă care pretinde că este asistentă medicală şi îl sugrumă cu sânge rece în doar câteva clipe (rareori o scenă atât de brutală care să aibă ca personaj principal o femeie a putut fi revăzută apoi într-un Western), înainte de a-l vrăji pe omul legii şi a pleca să îşi reîntalnească fratele în Silver City unde acesta pozează acum într-un respectabil inginer minier pe cale să îşi deschidă un birou în oraş.
Acolo lucrurile se precipită (la propriu) odată ce ajutorul şi, totodată, mentorul lui Tyrone, bătranul ‘Pop’ Muzak (Griff Barnett, veteranul actor care debutase în 1938, în Western-ul alb/negru “The Lone Ranger”) este ucis noaptea în mijlocul străzii inundate de o ploaie torenţială, iar bănuielile se îndreaptă spre necunoscutul ‘The Silver Kid’ aka Luke Cromwell, pistolar foarte rapid şi foarte tânăr, care îşi petrece timpul la masa de poker.
În alt plan, uitând pentru moment de dorinţa de a-şi răzbuna tatăl, junele Luke începe să o curteze pe fâşneaţa ‘Dusty’ Fargo (Susan Cabot – “The Battle at Apache Pass”, 1952), care aruncă însă priviri galeşe către şeful lui, bărbat mai matur şi mai experimentat, numai că Tyrone este în continuare în limbă după Opal Lacy, precum… lupul din desenul animat al lui Tex Avery.
“There are some moments that don’t seem to make sense when you apply logic to them, but at times the movie tends to lean towards camp, so it is a bit easy to look past it. With silly character names like The Silver Kid, Lightning Tyrone, Dusty Fargo, Opal Lacy… it can’t help but be anything but camp.” – westernwednesday.com, 2015
Lăsând la o parte componenta siropoasă, filmul, ce are suficiente întorsături de situaţie (duelul aşteptat y compris) încât să menţină trează atenţia spectatorului până la final, îşi urmează cursul dinamic şi interesantă e apariţia în rolul unui localnic agresiv al lui Lee Marvin, aici la prima peliculă pe a cărei generic şi-a văzut trecut numele.
“The Duel at Silver Creek is a rip-roarin’, naive western shoot-em up aimed mostly at kids and fans of Audie Murphy, a juvenile exercise with a good cast and energetic direction. More serious western buffs will perhaps want to see how budding director Don Siegel keeps a brain-dead script alive with constant action.”, scria Glenn Erickson in 2003, pe dvdtalk.com.
La o vizionare după mai bine de jumătate de secol, “The Duel at Silver Creek” se arată deopotrivă antrenant – Don Siegel face dovada unei remarcabile eficacităţi în menţinerea ritmului prin eliminarea a contratimpilor şi a artificiilor vizuale, lucrând pur decorativ şi fără vreo preocupare deosebită pentru estetică – şi amuzant (prin dublarea poveştii de pe ecran cu naraţiunea susţinută la timpul prezent de către Tyrone, amintind inutil de Film Noir, de exemplu), deci reprezintă o evadare agreabilă în peisajul genului chiar şi pentru fanii înrăiţi, cărora, apropo de talentul lui Siegel, le recomand să vadă direct scena duelului în care sunt implicaţi Lightning, Silver Kid şi Sombrero, mai ales pentru modul în care este filmată.
Un exemplu relevant de Western conceput ca ‘movie comfort food’ sau, după cum scria Andy Webb pe al său site themoviescene.co.uk,
“What this all boils down to is that whilst The Duel at Silver Creek maybe technically a B-movie, it is one of the most entertaining western B-movies you can watch. The embellishments to the familiar story and the quirky styling as well as the inclusion of a femme fatale and a film noir style narration makes it feel so different, comical with out ever being a comedy. And because it feels different, as if Don Siegel was almost making fun of western cliches, it has an edge to it missing from so many other western B-movies.”.
Nu aş vrea să închei fără o temă de posibilă analiză: asemănările dintre obscurul “The Duel at Silver Creek”, al lui Siegel, şi mult mai cunoscutul “Rio Bravo”, al lui Howard Hawks, din 1959.
Este de notorietate apetenţa lui Hawks de a împrumuta elemente din alte scenarii, inclusiv ale propriilor filme (vezi succesiunea “Red River” – “Rio Bravo” – “El Dorado” – “Rio Lobo”), iar cel mai bun exemplu în cazul lui “Rio Bravo” îl reprezintă Film Noir-ul “Underworld” din 1927, al lui Joseph von Sternberg, în care Hawks a fost implicat în redactarea scriptului (intro-ul similar, ambele personaje feminine numite Feathers, scena banilor aruncaţi în scuipătoare, etc).
În ceea ce priveşte posibila extragere a inspiraţiei pentru “Rio Bravo” din “The Duel at Silver Creek”, putem pleca de la trei aspecte comune incontestabile: bătrânul ucis ca pivot al accelerării ritmului acţiunii (Pop Muzak şi, respectiv, Pat Wheeler), micuţa închisoare asediată, şi abundenţa de porecle (Tinhorn, Sombrero, Rat Face vs. Stumpy, Colorado sau Dude).
De aici încolo, speculaţiile care se pot naşte coincid ca număr total cu cel al spectatorilor care au vizionat (sau o vor face) din această perspectivă ambele pelicule.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
