Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 26/03/2024
Film / Videodome

VIDEODOME | “MY SOUL TO TAKE” (2010, r: Wes Craven) 

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “MY SOUL TO TAKE” (2010, r: Wes Craven)  Share VIDEODOME | “MY SOUL TO TAKE” (2010, r: Wes Craven) 
My Soul To Take 2010 r. Wes Craven


“MY SOUL TO TAKE” (2010, r: Wes Craven) 

Videodome | 99+ cronici de filme realizate de Ioan Big!

În acest caz, voi începe direct cu concluzia.

Conceput de celebrul cineast Wes Craven  – exceptând “New Nightmare” din franciza cu Freddy Krueger, aici la primul său scenariu scris solo de la “The People Under the Stairs” din 1991 încoace – ca un Horror pur, fără tuşe de umor, satiră sau contrapuncte dramatice, “My Soul to Take” este, în ce mă priveşte, cel mai dezamăgitor rateu al regizorului deja clasicelor “A Nightmare on Elm Street” şi “Scream”, de la “Deadly Friend”, din 1986, încoace!

Coincidenţa nefericită face ca el să fie asociat cu cea dintâi colaborare cu soţia lui, producătoarea Iya Labunka (“Heathers”, “Bad Influence”). 

My Soul To Take 2010 r. Wes Craven

Sigur că, în ceea ce priveşte subiectul – schizofrenia şi personalitatea multiplă sau, în termeni psihiatrici, tulburarea de identitate disociată -, trebuie admirat curajul său de a păşi pe o cale deja bătătorită de mulţi alţii, jalonată de zeci de titluri antologice (“Psycho”, “The Shining”, “American Psycho”, “Fight Club” etc, etc, etc), şi de a încerca să inoveze transferând tematica eminamente adultă într-o lume care îi este de mult timp familiară, cea a adolescenţilor, numai că, aruncând în alambic mult prea multe elemente (psihiatrie şi psihologie, religie şi ocultism, plus… biologie – metafora recurentă reprezentată de condorul american, specie pe cale de dispariţie cu o deschidere a aripilor de trei metri(!), “eating death for breakfast”), obţine doar un cocktail fad, confuz şi lipsit de atractivitate. 

" "

My Soul To Take 2010 r. Wes Craven

Rezultatul final se dovedeşte nereuşit în pofida unui intro promiţător (schizofrenicul care îşi ucide nevasta gravidă/copilul nenăscut şi surioara scapă cu viaţă datorită intervenţiei prompte a poliţiei/criminalul, împuşcat de mai multe ori, îşi revine inexplicabil în ambulanţă şi, după ce căsăpeşte echipajul, dispare fără urmă în apele râului).

Căci, apoi, totul se mută apoi în timp, după 16 ani, într-un univers adolescentin în care “legenda” lui Riverton Ripper este perpetuată, inclusiv în scopuri turistice, printr-un “ritual” (o joacă de copii menită, chipurile, a împiedica revenirea acestuia), ce are ca protagonişti şapte teenagers născuţi în ziua dispariţiei criminalului. 

Nu doar cifra 7, dar şi componenţa grupului este aproape patetic de clişeistică: frumuşica, prostănacul cu muşchi, habotnica, orbul, timidul, creativul şi… loserul.

Unul câte unul, în ziua aniversară, aceştia sunt ucişi într-un context generic în care intrigile puerile de liceu (minivampa Fang – Emily Meade (“Thanks for Sharing”, “Gimme Shelter”) şi întâlnirile sale din toaletă ascultate la telefonul mobil de băieti) se întretaie cu indicii “înfricoşătoare” (viziunile personajului principal Bug, Max Thieriot – “Chloe”, “House at the End of the Street”) lăsând spectatorul incredul în faţa unui amalgam neinteligibil.

De ce Ripper, ca apariţie un soi de Predator reciclat şi mult mai puţin competent în tehnicile de vânătoare, revine după 16 şi nu după 14, 18 sau 21 de ani?

Cum de acesta s-a asociat cu/ s-a disociat de… depozitarul sufletelor anunţat de strămoaşa Voodoo a asistentei medicale?

Care este relevanţa inserturilor religioase, alta decât rugăciunea “Now I Lay Me Down to Sleep”, din care a fost extras titlul filmului? 

My Soul To Take 2010 r. Wes Craven

Din păcate, filmul dă impresia că Wes Craven, ca scenarist, s-a hazardat într-un demers mult prea amplu şi ambiţios – a fost filmat inclusiv în 3D! – şi s-a lăsat transportat idealist de valul propriei imaginaţii, însă fertilitatea acesteia nu a putut fi pusă în scenă relevant (şi nici nu avea cum) în mai puţin de două ore.

Poate o mini-serie destinată televiziunii ar fi fost mai reuşită.

My Soul To Take 2010 r. Wes Craven

Lăsând la o parte intro-ul ce ne aminteşte de Wes Craven cel de pe vremuri, există o singură scenă de luat în considerare, cea a interacţiunii “în oglindă” dintre Bug şi Alex (John Magaro – “Not Fade Away”, “Unbroken”) de pe holul liceului, dar, în contrapartidă, efectul ei este anulat de o gafă impardonabilă pentru talia cineastului şi pentru un film Horror, consumată în scena de început, în care sora medicală vorbeşte de “şapte naşteri într-o oră, toate premature”.

Numai că Bug nu s-a născut în spital, aşa că… ce s-a întâmplat cu al optulea copil? Vă garantez că nu vom afla niciodată.

Reiterez cu tristeţe concluzia: cu exceptia OST-ului lui Marco Beltrami, “My Soul to Take” este o pierdere de vreme!

Text de IOAN BIG | VIDEODOME

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută