Industria vinului, între logica de produs și bugetul de marketing
În perioada în care am fost omul de marketing al unui producător important de vinuri din România, am fost „vânat” de tot felul de posibili parteneri. Așa își spuneau cei care voiau să-mi vândă de la pixuri, creioane, spații media, diverse instalații/componente necesare în procesele din cramă și prezența la diverse evenimente, în care mi se cerea vin gratis, pe lângă sume consistente de bani.
Toți acești așa-ziși parteneri erau uimito-neîncrezători despre bugetele pe care le aveam la dispoziție: „păi, nu ai tu să-mi dai (accent pe DAI) x mii de euro (de la 4 zerouri la 5 zerouri, după cum mi se vinde oportunitatea), că, uite, am fost la berea/telecomul/banca x, care a semnat pe loc”.
Industria vinului nu este o industrie bogată când vine vorba de comunicare, iar cea mai simplă explicație vine din faptul că nu este pregătită pentru comunicare. Sună probabil dur, dar este perfect real. Există însă un DAR în această poveste.
Vinul și, mai ales vinul decento-bun, abia își trăiește adolescența în România. Acest nivel bun al vinului a însemnat o investiție serioasă în produs, în tehnologie, în replantarea viilor, în sticle mai fățoase, în dopuri mai bune, în linii de îmbuteliere mai profunde, în trainingul oamenilor.
Da, vinul este încă în faza de produs. Acum descoperim produsul și cum se face vinul (mai) bun. Oamenii din industria vinului, care chiar produc vin, au fost multă vreme agricultori (departe de mine să fiu peiorativ, din contră), încă nu au ajuns la momentul marketing, oamenii care se joacă de-a vinul (hobby de oameni bogați sau doar seduși de moda de a avea o cramă) nu vor să facă marketing.
Altfel spus, această industrie seducătoare, elegantă, aparent poetică, încă nu a ajuns la maturitate în România.
La maturitatea în care mărcile să-și facă o strategie de brand, o strategie de marketing, un narativ și un plan de comunicare, susținute de un buget realist și asumat. De aici se pot vedea lipsa de coerență, spoturile tv sexiste sau pur și simplu tembele, materiale de comunicare cu limbaj de lemn (apropo, celebra „paralelă 45” trece prin jumătate din cramele din România, indiferent de localizarea lor geografică), etichete urâte, nume de brand neinspirate.
Vestea bună este că sunt câteva vinuri care și-au construit indentitatea de produs și sunt convins că cei care le dau banii și dragostea lor (apropo, când ai fost ultima dată la cules, ca să vezi cam ce înseamnă munca aia?) vor ajunge la momentul marketing. Iar atunci, vinul din România va fi mai bogat, din toate punctele de vedere.
Citește mai multe articole din EAT & DRINK.
