Lucruri pe care le știi doar dacă ești sibian mutat în București, cu Cristian Avram

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean | Publicat: 14 februarie 2024 | Actualizat: 17 noiembrie 2024


Sibian la origine, Cristian Avram a vorbit în cadrul unui podcast despre experiența mutării sale la București în urmă cu 17 ani.

Sibianul Cristian Avram, managerul spațiului Apollo 111 – un hub cultural care înglobează un teatru, o discotecă și o terasă, a fost invitat recent la podcastul ”În oraș cu Florin Negruțiu” găzduit de platforma Republica.ro, unde a vorbit, printre altele, despre experiența mutării sale de la Sibiu la București în urmă cu 17 ani.

Apollo 111, București

Cu toate că s-a născut la oraș, Cristian a povestit că atunci când s-a mutat la București a aflat că ”la Sibiu este la țară” pentru că așa erau percepute orașele din provincie. Însă consideră că a contracarat această mentalitate deoarece mutarea sa în capitala țării s-a suprapus cu anul în care Sibiul purta titlul de Capitală Culturală Europeană, iar România intra în Uniunea Europeană.

Tot pentru a scăpa de eticheta de băiat venit ”de la țară”, primul lucru pe care l-a făcut atunci când a ajuns în București a fost să se înscrie la Institutul Cervantes unde a studiat spaniola, limbă care i-a folosit în anii de pandemie când teatrele au fost închise, iar el s-a văzut nevoit să plece la muncă în Spania, ”la ceapă”.

Întrebat cum a fost perioada sa de acomodare în București după 26 de ani petrecuți la Sibiu, Cristian și-a amintit de o întâmplare care l-a marcat, trăită chiar în primele sale zile de bucureștean:

”În 2007 am avut o experiență halucinantă. Mă duceam la magazinul Unirea, punct de reper pentru toți provincialii care vin la capitală. Eu când vedeam de la distanță magazinul Unirea eram salvat pentru că știam că nu m-am pierdut. Cred că în prima săptămână, la o trecere de pietoni lângă magazinul Unirea era o doamnă cu multe, multe, multe bagaje în mâini.

Semaforul se schimbase din verde în roșu și o prinsese pe doamnă pe trecerea de pietoni și eu am sărit repede, eu venind de la mine de la țară, să-i iau plasele din mâini și să o ajut repede să treacă. Și acolo s-a produs ceva inimaginabil. A început să mă lovească cu plasele crezând că vreau să i le fur, iar eu nu doream decât să o ajut să treacă mai repede, mai ales că șoferii începuseră deja să claxoneze, ceea ce și asta mi se părea o nebunie, pentru că la Sibiu nu claxona nimeni niciodată, nici dacă erai pe roșu.”

Ce l-a învățat această experiență nouă pe sibianul proaspăt mutat la București a fost ”să nu faci bine cu forța”.

Legat de traficul din București, Cristian spune ”sunt unul dintre cei norocoși. Locuiesc destul de aproape de Apollo 111, la 2-3 străzi. Eu prefer să nu conduc în București. Dacă ar fi după mine aș conduce numai când plec la Sibiu sau pe unde mă mai duc eu prin țară.”

Apollo 111 București, sala de teatru

Cu toate că în prezent nu conduce în București a povestit că primul său job a fost de director de vânzări pe București pentru o companie, ”deci cu asta mă ocupam practic, să conduc prin București. Pentru mine a fost ceva de neînțeles. Așa am învățat să conduc bucureștenește, dacă pot să zic așa.”

Întrebat dacă iubește sau urăște Bucureștiul, Cristian nu s-a ferit să spună că ”îi urăsc pe ăia care zic că urăsc orașul București deși trăiesc în el. Hai să iubim orașul în care trăim, mai ales că Bucureștiul este foarte mișto. Dacă nu o să ni se întâmple nimic rău, mă refer la războaiele care se desfășoară în jurul nostru, eu zic că în maxim 15 ani vom fi exact ce trebuie din toate punctele de vedere.”

TEXT DE RĂZVAN SĂDEAN

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută