Bucurie în vremea tiparului
Am înființat editura GastroArt, specializată în valorificarea patrimoniului gastronomic prin 2018, după ce realizasem cât de greu e să ai acces la cărțile vechi de bucate atât de necesare cercetării istoriei culinare de la noi.
După ce am republicat vreo zece titluri vechi și foarte vechi, unele chiar în premieră, am schimbat nițel macazul, ba chiar și formatul, și deja sunt la a V-a carte contemporană publicată. GastroArt nu este o editură mică, ci foarte mică, dacă ne raportăm la numărul de titluri publicate, dar a devenit destul de vizibilă. Este mai mult ambiție decât business și nici nu am planuri de extindere, pentru că ar însemna bătăi de cap suplimentare dintr-o extensie de brand cu scop nepecuniar și timp luat de la alte proiecte la care țin mai mult. În fine.


În 2023 am tipărit trei titluri și fără să existe un concept predefinit, faptele s-au aranjat în așa fel încât pare că există coerență. La finalul verii a apărut Zămuri, supe, zupe și năcreli – rețete ardelenești din bătrâni, de Mircea Groza. Suntem la al doilea tiraj și ne mândrim cu un premiu internațional foarte important: Cea mai bună carte de gastronomie est-europeană la Gourmand World Cookbook Award, după ce volumul fusese nominalizat la două categorii.
Speram ca informația să aibă o mai mare acoperire media, dar tot uit că nici cărțile și nici veștile bune nu fac nici rating și nici prea multe vizualizări. Zămurile lui Mircea Groza sunt o selecție de 182 de rețete de felul întâi, din cele peste 400 culese de autor în cei peste 40 de ani de când bate la pas satele sălăjene în căutarea specificului gastronomic local. Sunt rețete din bătrâni, și cum mulți dintre informatori nu mai trăiesc, cartea aceasta a reușit să salveze de la moarte și uitare și multe zămuri pe cale de dispariție. Spoiler: pregătim un nou volum dedicat topalelor, tocanelor și încingalelor.
Următorul volum editat îmi aparține. Colecționarul de Sarmale este o antologie de texte gastronomice publicate de subsemnatul în diferite media în ultimii șapte ani. Nu insist. Spoiler: pregătesc alte două cărți.


În ultima zi lucrătoare de dinainte de Crăciun am reușit să fac pe Moșu’ și i-am dus Adrianei Sohodoleanu volumul Ce e nou în Noua Bucătărie Românească. Este o lucrare de doctorat în sociologie, care analizează (de multe ori empiric) modernizarea bucătăriei românești. Este o carte care teoretizează prezentul și trecutul recent, unică și extrem de importantă pentru discuția referitoare la identitatea gastronomică românească. Cred că de la cartea lui Ioan Claudian, din 1939, Alimentația poporului român în cadrul antropogeografiei și istoriei economice, noi nu am mai beneficiat de un studiu de asemenea calibru.


PS: Le găsiți pe toate în librăriile Cărturești:
- Zamuri – supe, zupe si nacreli (retete ardelenesti din batrani) – Mircea Groza
- Colectionarul de sarmale – Cosmin Dragomir
- Ce e nou in Noua Bucatarie Romaneasca – Adriana Sohodoleanu
» Text de Cosmin Dragomir | Pe gustul nostru




