Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 07/11/2023
Zile si Nopti Bărbați de succes

Gheorghe HAGI • Locul 2 • Bărbați de succes 2023

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir
Comentarii Gheorghe HAGI • Locul 2 • Bărbați de succes 2023 Share Gheorghe HAGI • Locul 2 • Bărbați de succes 2023
Gheorghe HAGI


Orice român care iubește fotbalul are un loc special în inimă pentru Hagi. Niciodată fotbalul românesc n-a arătat mai bine ca în perioadă, în care Hagi a jucat la echipa națională. De aceea e foarte greu de imaginat un top al românilor de succes fără ca Hagi să fie prezent pe o poziție fruntașă.

Gheorghe Hagi nu este doar cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, dar e și unul dintre cei mai buni din întreaga istorie a sportului cu balonul rotund. La cei 58 de ani, Hagi se poate mândri cu o carieră marcată de momente memorabile, care au ridicat în picioare stadioane întregi și i-au făcut pe comentatorii sportivi să-și piardă mințile.

Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale, în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998. A reprezentat România și la trei campionate europene, în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru naționala României și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu), cu 35 de goluri.

În noiembrie 2003 a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani. În 2004 a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA. De asemenea, Hagi este unul dintre puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole, Real Madrid și Barcelona.

Și nu doar românii îi sunt recunoscători. De-a lungul timpului, mari personalități ale fotbalului, precum Cruyff, Matthaus, Fatih Terim, Maradona, Michel Platini sau Eusebio, i-au adus elogii fotbalistului român, spunând despre el că „a creat fotbal”, „că i-a învățat fotbal pe turci” sau că a fost „unul dintre cei mai tehnici jucători din fotbalul european”. În lumina acestor lucruri este evident de ce românii iubesc fotbalul atât de mult – pentru că l-au avut pe Hagi.

Numele Hagi merge oricum mai departe, pentru că fiul său, Ianis Hagi, face deja senzație în Europa și se preconizează că va avea o traiectorie similară cu cea a tatălui.

« Înapoi la pagina Bărbați de succes 2023

FOTO: Gheorghe Hagi, facebook

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută