Ediția a XIII-a a festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP se va desfășura anul acesta în două orașe eminamente culturale: Sibiu și Timișoara.
Reîntâlnirea cu orașul de pe Bega va fi cu atât mai specială cu cât ideea maratonului sibian de teatru a prins contur acolo, acum două decenii. Festivalul va avea loc prima dată la Sibiu, în 23-24 septembrie, apoi la Timișoara, în 30 septembrie-1 octombrie.
Am aflat toate detaliile de la regizorul Bogdan Sărătean, coordonatorul festivalului.
Când vorbim despre un festival care durează un pic peste o zi, e clar că fiecare oră contează. Ce ne poți spune despre programul conceput pentru Sibiu?
Vă pot spune că e destul de aerisit, spre deosebire de alți ani. Asta din rațiuni pragmatice. Finanțarea pe care am reușit să o obținem pe agenda culturală a urbei nu e proporțională cu piața, cu realitatea. Cu toate acestea reușim să aducem artiști din trei orașe din țară și să deschidem cu spectacolul fenomen al celor de la AUĂLEU, Grand Hostel Timișoara. E un spectacol la care se râde cu lacrimi timp de aproape 3 ore, că doar e maraton, nu? Se va juca la Teatrul Gong, unde de altfel și închidem festivalul, duminică seară, în 24 septembrie cu o bijuterie de spectacol, VINOVAT/Ă, o coproducție Centrul Replika București și Beznă Theatre Londra. De neratat sunt aceste două spectacole! Noi, BIS Teatru, ne dăm mai puțin în spectacol anul acesta, ne păstrăm pentru ediția de Timișoara. La Sibiu jucăm doar ANAZ ȘI DRAGONUL, revelația stagiunii Bis. De-a lungul nopții se vor întâmpla minuni la Atrium, pe Podul Minciunilor. Florin Coșuleț va face show la miezul nopții, iar după el vom vedea un mix de stand-up și magie, o nebunie de spectacol însuflețit de Șerban Borda. Insomniacii sunt așteptați la 6 dimineața la o întâlnire suprarealistă cu MC Matli în show-ul său șui denumit CineMatliCum. Cei mai tineri actori, adolescenții de la Fabrica de Teatru, vor performa în miezul zilei la Grădina Bis. Sunt minunați acești copii.
Festivalul și-a găsit ”casă” la Sibiu, dar ideea lui a fost inspirată de o întâlnire la care ai participat la Timișoara în urmă cu mai bine de 20 de ani. Care sunt legăturile vizibile și mai puțin vizibile dintre ediția de Timișoara și această întâlnire?
Acolo, la Timișoara, în sălița Teatrului Thespis de la Casa Studenților, timpul a stat pe loc în urmă cu 20 de ani, în primăvara lui 2003. Ovidiu Mihăiță (care azi scrie și înscenează texte la Auăleu), Adi Korek (care azi coordonează Asociația Diogene și Thespisul) și oamenii din preajma lor au avut ideea de a ne întâlni cu toții, cu trupele studențești din țară și de a serba timp de o zi și o noapte Ziua Mondială a Teatrului în dubla postură de actanți și spectatori, sau ”spect-actori” mai bine zis. Spectacolele se montau la vedere cu oamenii în sală, apoi se jucau, schimbai firesc rolul de actor cu cel de spectator. A fost cu multă dragoste și emoție întâlnirea aceea. Eu eram UNATC-ist de București, începusem alambicatul drum teatral la Trupa Imago din Cluj-Napoca și, iată că la Timișoara se crease cumva ad-hoc, grație unei idei, a unor oameni, un spațiu în care ne exprimam liberi. Opt ani mai târziu când le-am povestit asta elevilor mei, flama s-a lipit de ei, așa încât au spus: hai să facem și la Sibiu! Așa s-a născut în anul 2011 festivalul de la Sibiu, care iată că a supraviețuit 13 ediții. Chiar ăsta e cuvântul, SUPRA-viețuit. Îți dai seama ce moment special va fi reîntâlnirea asta în Timișoara Capitală Europeană a Culturii, acum, după 20 de ani. Dar cum spuneam, uneori timpul nu există!
Maratonul timișorean de teatru va dura tot 25 de ore. Care sunt highlight-urile programului conceput pentru Timișoara?
E bogat programul. Deschidem cu Teatrul de Artă, închidem cu AUĂLEU, suprapus cu “Visul” companiei Reactor din Cluj. Spectacole unul și unul. Noaptea e nebună, cu alergături de la un spațiu la altul. Un alt moment excepțional e premiera absolută SOARE CU DINȚI al Asociației Ferentari, unde supranumitul “Dinți” își va spune povestea personală, reală, a adolescentului din Ferentari pe care viața îl duce la Penitenciarul Rahova. Spectacolul e testimonialul reabilitării sale. Vrem ca minunata sală a Liceului Vidu să fie plină de adolescenți care să-i afle povestea. Iată că teatrul e o ustensilă a devenirii și a iertării, iată că poate fi realmente educativ fără a fi tezist. Noi vom juca spectacolul fetiș al BIS Teatru, NĂSCUT ÎN ’90, chiar în orașul revoluției, în ultima zi de septembrie, la ora 22 și 22 de minute. Jucăm acest spectacol de nouă ani cu casa închisă, actorii erau puștani la premieră.
Prin felul în care e structurat la nivel de conținut, an de an festivalul funcționează ca o oglindă pusă în faţa oamenilor. Ce subiecte vor fi semnalizate în cadrul acestei ediții?
Toate spectacolele vorbesc despre temerile și durerile noastre. Sunt strigăte, uneori îmbrăcate în hohote de râs. Dar dincolo de metafore, concret, imaginează-ți că aproximativ 90% dintre spectacole sunt construite pe texte ale artiștilor care au creat spectacolele respective: Grand Hostel Timișoara, Născut în ’90, Născut în 2000, Vinovat/ă, toate au în comun acest mod de a face teatru, de a desprinde din tine și a dărui celor care vor să primească.
Vorbim despre cultură în două orașe eminamente culturale în timp ce guvernanții vor să însănătășească economia țării prin tăieri masive în sectorul cultural. Trecem și peste asta?
Om trece. Sectorul independent la fel de schilod și târând va fi, indiferent de tăieri și promisiuni. Pot să îți spun doar că eu care făceam spectacole pline de zvâc civic cu speranță către viitorul luminos al nației, în clipa asta nu văd viitorul fetiței mele de 4 ani și jumătate în țara asta. Deloc, sub nici o formă. Restul e tăcere.
INTERVIU DE RĂZVAN SĂDEAN
