ATTACK OF THE LEDERHOSEN ZOMBIES (2016, r: Dominik Hartl)
VIDEODOME |
Iată un film mai aparte din Austria, patria lui Nehammer, cel de ne refuză intrarea în Schengen, care “takes genre conventions and gives them an alpine twist”, după cum succint îl caracterizează Rob Aldam pe backseatmafia.com.
Povestea începe cu un singuratic pe snowmobil în pădurile din Tirolul de Sud care întâlneşte în cale un ren-zombie ce se înfruptă din rămăşiţele unui antebraţ uman, iar genericul devine repede suficient de explicit: fluidul, numit ironic “Solanum plus Hen”, conţinând aşa-zise ‘cristale de înaltă calitate’, inventat de un hillbilly cu floare de colţ la pălărie (actorul este Karl Fischer, interpretul lui Sigmund Freud în Horror-Com-ul “Therapy for a Vampire” din 2014) şi având capacitatea de a produce zăpadă artificială, este menit a relansa interesul turiştilor pentru a skia permanent în Alpii austrieci, diminuat constant în ultimii ani datorită micşorării sezonului (urmare a efectelor încălzirii globale), doar că, accidental, produce primul zombie atunci când se infiltrează în organismul investitorului rus… Cehov.
Între timp, o echipă multinaţională de filmare îşi face treaba corporatistă având ca subiecţi doi tineri specialişti în snowboarding (punerea în scenă şi ambientul trimit la obscurul, dar efervescentul film al lui Christian Duguay, “Extreme Ops”, din 2002).
Cu toţii, extenuaţi după o zi de tras diverse (cadre), se intersectează în cârciumioara tradiţională de la parterul pensiunii din vârful muntelui.
Foarte frumos, apropae idilic.
Atmosfera “Edelweiss… Edelweiss” este cu certitudine amuzantă, mai ales că evită să alunece spre parodia vulgară: şniţel cu găluşte, berici, cozi împletite, currywurst, şnaps, chiftele, ospătăriţe rubiconde… dar şi spaghete bologneze sau iodlere Techno-Dance (pe modelul pastişării de către Rednex a muzicii Country şi nu pe cel al “Sunetului muzicii” cu Julie Andrews).
Ei bine, telescaunul nu funcţionează, iar nou veniţii nu mai pot ajunge în vale, locuri de cazare nu mai sunt disponibile în pensiune, temperatura de afară începe să scadă dramatic, aşa că sunt condamnaţi să chefuiască în tavernă întreaga noapte.
Doar că, până să se lase complet noaptea, lui Cehov încep să i se înmulţească pustulele pe faţă şi accesele de vomitat un lichid fluorescent (memorabilă scena cu el pe ringul de dans!), i se deschide apetitul şi atacă petrecăreţii în mod discret… la jugulară.
Chiar aflaţi în mijlocul unui carnagiu, puţinii rămaşi neafectaţi sunt fie inconştienţi de iminenţa pericolului, fie luptă contra acestuia cu mijloace şi instrumente care amintesc, inevitabil, de pub-ul Winchester din “Shaun of the Dead” al lui Edgar Wright.
Zombi-turişti hibernali, a căror make-up este remarcabil (numele lui Tissi Brandhofer, responsabilul de F/X, e relevant doar dacă ştiţi de dinainte că a lucrat la James Bond’s “Spectre”, precum şi la Actioner-ul glacial “Big Game”, cu Samuel L. Jackson şi Ray Stevenson), sunt lenţi, au un comportament pur animalic şi… se dezmembrează foarte uşor.
“Bat… uat iz ă zombi?” întreabă cu accent ‘arian’ incredula Rita, patroana locantei, o austriacă pur-sânge trecută bine de vârsta a doua (jucată de Margarete Tiesel, actriţă de televiziune), aflată printre cei cinci supravieţuitori refugiaţi în mansardă (Franz, despre care nimeni nu ştie că e verosul afacerist care a creat fluidul ucigaş, un sportiv danez care află pe mobil informaţii din filme despre cum se omoară zombie şi un cuplu de tineri ceva mai raţionali şi proactivi…
“We’ve gotta go all Chuck Norris on their asses.”/”Chuck Norris? How old are you, dude?”).
Savuroase sunt scenele din toaletă, gheţuşul din faţa barului, beţele de ski din scăfârlia scandinavului – “Now you see me?”, dansul arhaic printre morţi-vii, până spre jumătatea filmului, când efectele Gore încep să se înmulţească pe muzica lui Strauss (virusul se propagă în sistemul circulator pe “Dunărea albastră”!) şi, odată cu evadarea în codru, aşteptarea spectatorului este direcţionată pe linia Horror.
Nu e cazul, întrucât se constată că zombi… reacţionează la muzică (de pe telefonul mobil). Payback time.
Mai ales că Rita scoate din subsol arsenalul defunctului său soţ nazist şi se transformă într-un Terminator neîndemânatic, dar eficace, iar tandemul sportiv (englezul Laurie Calvert, care a trebuit să se antreneze pentru rol timp de trei luni cu snowboarderi profesionişti, şi cehoaica Gabriela Marcinková – “Byzantium”) apelează la un inedit instrumentar montan pentru a-şi face pastă de mici şi, ulterior, fulgi de nea, oponenţii.
Zom-Com-ul austriac semnat de cvasi-debutantul Dominik Hartl, născut în 1983 chiar în Alpi, la Schladming, nu emite pretenţii de subtilitate, satiră sau comentarii sociale acide, mulţumindu-se să exploateze (cu succes, în opinia mea) haioşenia premizei.
Nu vrea să îngrozească, ci doar să amuze. Reuşeşte. Merită deci încercat.
