Tipicuri, datini, eresuri | „Sâmbra oilor”, un vechi obicei românesc reînnoit în aceste zile
Continuăm să prezentăm în rubrica de față, stimați cititori, crâmpeuie ale lumii arhaice românești, mituri, legende, superstiții prezente odinioară în mentalul rural, de care tinerii din ziua de astăzi probabil că nici nu au auzit. Majoritatea obiceiurilor vizează latura laică a existenței oamenilor de la sat, dar multe se asociază și cu importante sărbători religioase, respectate și cinstite de întreaga obște.
„Sâmbra oilor”, un vechi obicei românesc reînnoit în aceste zile
În arealul montan transilvan, acolo unde creşterea ovinelor reprezintă din vechime o îndeletnicire tradițională, există multe obiceiuri specifice legate de animite perioade ale anului, Acum se află în actualitate „Sâmbra oilor”, o veche datină păstorească, pe care o regăsim încă vie și în zona noastră geografică, anume în Tara Bârsei, Țara Făgărașului, Ținutul Buzaielor.
O cunoştinţă veche din părțile locului ne-a povestit că de Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena păstorii alegeau viitorii baci şi stabileau locul unde vor amenaja stânele. Exista şi o rânduială legată de operaţiunea măsurării laptelui, fiecare proprietar notându-şi într-un registru cantitatăţile mulse de la oile încredinţate, în aşa fel încât să nu apară discuţii ulterioare.
„Măsura oilor”, numită pe alocuri şi „sâmbră”, reprezintă un obicei românesc din vechime şi se mai practică şi astăzi în multe zone montane, vizând estimarea cantităţii de lapte şi de brânză pe care proprietarii le pot obţine.
“Sâmbra oilor” constituie un obicei specific zonelor de munte, unde creşterea animalelor reprezintă principala sursă de venit. Este o datină perpetuată de comunitatea rurală, pentru oamenii simpli fiind un prilej de a se întâlni, de a-şi etala animalele, de a se bucura împreună cu familia, prietenii, vecinii, ceilalţi consăteni.
Mulți gospodari îşi amintesc că în copilărie şi adolescenţă luau parte alături de părinţi la acest ritual. Cu câteva zile înainte de ceremonia măsurării laptelui, avea loc aşa-zisa ”purificare” a oilor, nevinovatele rumegătoare fiind trecute peste o tavă cu jăratec în care era pusă şi tămâie. Animalele erau apoi atinse cu o crenguţă de leuştean, pentru a rămâne sănătoase şi a da cât mai mult lapte. Oamenii veneau îmbrăcaţi în straie populare, aducând în traistă bucate special preparate, câte o sticlă de palincă, pentru a închina cu consătenii şi a se bucura de acestă zi deosebită. După ce se alegea locul noii stâne, avea loc un mic ritual de sfinţire a târlei şi necuvântătoarelor.
Apoi toată lumea participa la maial: o petrecere câmpenească aşteptată de cei mari şi mici, unde comercianţii ambulanţi aduceau marfă specifică, dulciuri, băutură. Veneau şi lăutarii, se încingea câte o horă, atmosfera fiind veselă, iar cei care se numeau Constantin sau Elena “făceau cinste”. Abundau bucatele tradiţionale, precum brânza, caşul, bulzul, friptura de miel, plăcintele. Se sacrificau miei, cu convingerea că în felul acesta va începe cu bine noul sezon pastoral, în belşug, sănătate şi pace.
Existau multe superstiţii, una dăinuind multă vreme în popor. Ea se referea la faptul că de Sărbătorile religioase duhurile rele trebuie alungate din casă şi din bătătură, stropindu-se cu aghiasmă în jur. De asemenea, se credea că spiritele malefice puteau fi îndepărtate dacă sătenii făceau un foc mare la marginea localităţii, iar femeile îngânau descântece. Ciobanii mânau pe lângă aceste ruguri oile cu care urmau să plece la stână, spre a fi atât ei cât şi turmele feriţi de boli şi alte necazuri.
Se practicau anumuite ritualuri arhaice pentru protejarea ciobanilor, a oilor şi stânelor, aprinzându-se aşa-numitele “focuri vii”la marginea așezărilor, în speranţa că astfel vor fi alungate duhurile care împuţinează laptele oilor şi le betejesc.
…Erau și încă mai sunt obiceiuri frumoase, ce vorbesc despre cultura populară a acestui neam și pe care trebuie să le apreciem ca atare.
Text de Horia C. Deliu | Opinii
