Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/04/2023
Eat & Drink

6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir
Comentarii 6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun Share 6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun
ceai


Primăvara poate veni uneori și cu dorința de a petrece o dimineață răcoroasă pe o terasă, în compania unei cărți bune și a unei cești de ceai din care ies aburi. Pentru toți cei care deja visează la acest moment, am făcut această listă cu locuri care au în meniu ceaiuri bune sau chiar deosebite:

6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun

București | Infinitea

Strada Dr. Grigore Romniceanu, nr. 7; 0723.175.300

Situată într-una dintre cele mai frumoase zone ale Bucureștiului (cartierul Cotroceni), ceainăria Infinitea este o mică bijuterie. Interiorul este o aglomerare superbă de mobilier interbelic, obiecte de artă, flori și căni delicate pline cu ceaiuri aromate. Dar și terasa este deosebită mai pe timp de primăvară, când natura explodează aici, la propriu.

6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun

Brașov | Tipografia

Postăvarului 1; 0722.373.090

Oricând ai veni aici, la masă vei găsi două meniuri, unul fiind dedicat ceaiurilor, pentru că la Tipografia există o varietate mare când vine vorba de această licoare. Deci, nu e o idee rea să-ți începi unele dimineți aici cu un ceai, în loc de cafea.

6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun

Cluj | Demmers Teehaus

Piața Unirii 9; 0731.307.897

Demmers Teehaus este o ceainărie care a făcut istorie în Cluj, având în vedere că a împlinit 15 ani de la deschidere. În tot acest timp a strâns în jurul ei o comunitate care pasionată de ceaiuri și de toată cultura din jurul acestei licori.

6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun

Timișoara | Alice Kyteler

Piața Unirii 9; 0721.884.937

Numele acestei cafenele face referire la prima persoană care a fost condamnată pentru vrăjitorie în Irlanda și a cărei urmă s-a pierdut, după ce a evadat înainte să fie executată. Poate a ajuns la Timișoara… Cert e că vei găsi în meniul de aici multe „poțiuni magice”, care sunt, de fapt, ceaiuri mai deosebite și servite cu multă imaginație.

6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun

Iași | Arte Cafe

Mihail Kogălniceanu 11; 0770.603.850

Arte Cafe e renumit ca loc în care se strânge comunitatea boemă din oraș. E o cafenea construită din dragostea pentru artă, iar arta ceaiului este bine reprezentată aici, cu suficiente opțiuni în meniu.

6 locuri din ţară unde poți bea un ceai bun

Constanța | BOTANICA

Mircea cel Bătrân 129; 0736.077.136

Botanica este unul dintre cele mai frumoase locuri din Constanța: o florărie / cafenea / cocktail bar / terasă / ceainărie. Ești doar la 11 minute de mers pe jos de plaja Neversea și e cu siguranță locul ideal pentru a începe o dimineață de primăvară cu un ceai, înainte de o plimbare pe faleză.

» Text de Gruia DRAGOMIR.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută