Cel mai răspândit și vechi program de arhitectură este programul de locuire.
Pornind de la simple adăposturi, acesta s-a dezvoltat continuu în funcție de zona geografică și perioada istorică. Cu o mare varietate de tipuri de structuri funcționale și tipuri de locuințe, subiectul a făcut permanent obiectul dezbaterilor, reglementărilor și politicilor publice.
Felul în care locuim ne influențează viața pe toate planurile. Putem alege să împărțim o parte din spații într-o locuință colectivă sau să avem intimitatea unei locuințe individuale, putem alege liniștea zonelor rurale cu specificul acestora sau tumultul urban.
Tipologia locuințelor moderne este atât de variată și de complexă încât criteriile pe care se bazează alegerile beneficiarilor sunt, de cele mai multe ori, greu de definit. În contextul în care în România, peste 95% dintre locuitori trăiesc într-o locuință pe care o dețin și principala investiție este cea în proprietăți imobiliare, deciziile în acest domeniu ne influențează pe termen foarte lung.
„Dialogul dintre client și arhitect este o conversație cât se poate de intimă, întrucât atunci când vorbești despre construirea unei case, vorbești despre vise.” arh. Robert A. M. Stern
O perioadă de o jumătate de secol, locuințele colective s-au dezvoltat și au inundat orașele participând la dezrădăcinarea populației și depopularea zonelor rurale, în urma politicilor publice de la acea vreme. După multe valuri puternice succesive, migrația tinerilor spre oraș și mai departe, peste granițele țării s-a diminuat.
Timid, o parte dintre cei plecați revin, în încercarea de a-și regăsi rădăcinile și liniștea. Și pentru că o vorbă din bătrâni spune că nu poți să treci prin viață fară să plantezi un pom, să faci un copil și să construiești o casă, în sate și la periferia marilor orașe au apărut locuințe noi, construite cu mai multă sau mai puțină atenție la contextul în care sunt amplasate.
Idealul locuirii în societatea românească îl constituie casa pe pământ, cu curte și loc de parcare.
Pe cât de banal sună, pe atât de complex este procesul prin care se ajunge de la idee la casa dorită. Configurarea temei de proiectare, povestea casei, este, de cele mai multe ori, rezultatul dorințelor beneficiarilor, văzute prin prisma experiențelor acestora.
Procesul de căutare și deciziile funcționale, tehnice și estetice sunt complexe și rezultatele cele mai bune se conturează atunci când există comunicare și încredere între viitorul locuitor al casei și arhitectul care dă forma viselor. Tot în urma experiențelor și a culturii estetice se conturează și alegerea unui stil arhitectural predominant al construcției.
În funcție de contextul în care aceasta este amplasată, poate să fie în armonie cu mediul sau, în mod excepțional, să facă un contrast care să evidențieze atât obiectul de arhitectură, cât și cadrul. Influențele arhitecturii europene în special, mediteraneene, germane, nordice sunt regăsite de multe ori în dezvoltările noilor cartiere urbane și periurbane.
Pe măsură ce ne îndepărtăm de zonele dezvoltate recent, regăsim lumea de odinioară, în sate sau în cartierele de case ce au supraviețuit „modernizării” din perioada comunistă. Aici este un izvor de inspirație și studiu extraordinar pentru arhitectura tradițională românească și spiritul acesteia.
Arhitectura tradițională românească nu este unitară, având specific în funcție de zona geografică și influențele istorice ale acesteia și s-a dezvoltat și rafinat, adaptându-se vremurilor, dar reflectând permanent condițiile contextului local, așa cum se arată în ghidurile de bună practică.
Printre arhitecții care au mers împotriva curentului și au avut curajul să abordeze arhitectura tradițională românească se află și doamna arhitect Liliana Chiaburu.
Cu un portofoliu impresionant de lucrări finalizate și o muncă de supraveghere de șantier continuă, aceasta păstrează viu un stil arhitectural în care detaliul și delicatețea proporțiilor cântăresc cel mai mult.
„Într-o casă tradiţională nu mai eşti atât de vulnerabil la presiunea de a fi în rând cu lumea, nu te mai simţi obligat să te încadrezi în ritmul contemporaneităţii, ieşi întrucâtva din vârtejul în care suntem prinşi cu toţii. Te simți ocrotit.
Într-un astfel de spațiu nu mai eşti presat de dorinţa inconştientă de a înnoi lucrurile de care eşti înconjurat, de a căuta permanent ceva mai bun, mai confortabil, mai modern. Eşti mulţumit cu ce ai. Pentru că asta ai primit.
Eşti liniştit şi liber.”
arh. Liliana Chiaburu
Text de Arhitect Ioana Aldea
