Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/12/2022
Film / Point of View

Point of View | Decada lui MATT SMITH – Doctor, prinț și iar prinț

Ștefan Iancu De Ștefan Iancu
Comentarii Point of View | Decada lui MATT SMITH – Doctor, prinț și iar prinț Share Point of View | Decada lui MATT SMITH – Doctor, prinț și iar prinț


Decada lui MATT SMITH – Doctor, prinț și iar prinț

De regulă, scriu rubrica asta având ca subiect principal un film sau un serial. Cum însă nu-mi prea place să scriu decât despre ceva ce mi-a plăcut, iar în ultima vreme chiar și Amsterdam-ul lui David O. Russell m-a dezamăgit, cu tot cu un Christian Bale foarte bun, rămăsesem în pană de subiecte.

Apoi mi-am adus aminte că există totuși ceva ce am vizionat recent și care m-a impresionat peste așteptări (deși am fost tare sceptic în primă instanță): House of the Dragon. Prequel-ul de la Game of Thrones, pe care sincer nu cred că mi l-am dorit atât de tare, dar, ca de obicei, HBO a știut cum să-mi dea peste nas.

Ca să fiu onest până la capăt, atunci când am văzut distribuția, faptul că Matt Smith urma să joace un targaryen mi se părea ceva greu de conceput.

Nici bine nu a trecut însă un episod, că m-am îndrăgostit iremediabil, fapt pentru care scriu această ediție de POV cu un ușor ton elegiac.

Matt-Smith-Doctor-Who

Matt Smith Doctor Who, foto bbc.co.uk

Pe Matt Smith l-am văzut pentru prima dată (așa cum presupun că l-a văzut și marea majoritate) în Doctor Who.

N-am urmărit serialul cu sfințenia unui britanic care știe toate episoadele încă din 1963, atunci când primul Doctor și-a făcut apariția, dar consumator fiind de pop culture, cred că era de datoria mea să știu măcar cine joacă și să arunc un ochi.

Atunci am fost pentru prima dată plăcut surprins de Smith, care timp de aproape 4 ani l-a jucat pe cel de-al Unsprezecelea Doctor, aproape un record de longevitate printre semenii lui.

Decada lui MATT SMITH - Doctor, prinț și iar prinț -

Următorul univers în care a aterizat, câțiva ani mai târziu, a fost acela al serialului multi-premiat, The Crown, de pe Netflix.

Aici n-o să vă mint, nu e genul meu de serial, dar atunci când toată lumea în jurul tău soarbe din priviri fiecare minut al acestei mega-producții, n-ai cum să nu mai arunci și tu un ochi, din când în când.

Și iată că îl văd din nou pe Smith, de această dată în calitate de prinț, și nu orice prinț, ci chiar Prințul Phillip al Marii Britanii, împreună cu minunata Claire Foy, în rolul Reginei Elisabeta a II-a. Blond și aranjat, diferit față de cum îl văzusem înainte, avea aceeași carismă și stil ca și în Doctor Who.

Matt-smith-dragon

Și pentru că probabil Hollywood-ul s-a hotărât că îi stă bine blond, HBO i-a pus o perucă de targaryen pe cap și l-a numit Daemon Targaryen, fratele regelui, prințul rebel și cel mai mișto personaj din tot serialul House of the Dragon.

De fiecare dată când Smith apare pe ecran emană carismă și nu îți poți lua ochii de la el. A înțeles foarte bine ce are de făcut și a lăsat la o parte orice urmă de actorie “civilă” pentru a lăsa loc atitudinii unui prinț care călărește un dragon.

Aș putea să mă mai întind pe încă vreo pagină cu laude pentru el, ca de la actor la actor, dar las opera lui de până acum să vorbească pentru el.

Doctor, prinț, iar prinț și ce-o mai urma, Matt Smith sigur o să fie bine!

Text de Ștefan Iancu

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută