VIDEODOME | “ESCAPE TO VICTORY” (1981, USA, John Huston)
Cu amintirile meciurilor din Campionatul Mondial proaspete încă în minte, putem încheia anul tot… sportiv.
Chiar dacă eşti mai puţin pasionat de fotbal, dar dacă (măcar) adolescenţa ţi-ai petrecut-o pe vremea comunismului şi ai văzut inevitabil Steaua câştigând Liga Campionilor, ai trăit cu cărţile lui Ioan Chirilă sau rămâi sensibil la poveştile celor mai în vârstă legate de Dobrin, Dumitru sau Vasile Iordache, nu ai cum să nu te emoţionezi când (re)vezi în acţiune jucători legendari precum Pele, Osvaldo Ardiles, Paul Van Himst sau pe Bobby Moore, mai ales că, pentru cei mai mulţi dintre jucătorii de fotbal menţionati în acest text, a fost singura lor apariţie într-un film de cinema.
Regizat de legendarul John Huston (“The Treasure of Sierra Madre”, “The Maltese Falcon”), “Escape to Victory” este povestea unui meci de fotbal organizat de către nazişti din raţiuni propagandistice, pentru a-şi dovedi şi în acest plan supremaţia, în timpul WWII, între naţionala Germaniei şi o internaţională formată din jucători din Forţele Aliate, acum prizonieri de război în diverse lagăre.
Totul începe ca o joacă de mică amploare declanşată de întâlnirea dintre doi foşti sportivi, actualmente ofiţeri pe părţi opuse ale baricadei, Von Steiner (Max Von Sydow – “The Exorcist”, “Robin Hood”) şi Colby (Michael Caine – “Alfie”, “The Dark Knight”).
Pentru a îmbunătăţi, măcar temporar, viaţa din lagăr, cel din urmă acceptă să formeze o echipă dintre prizonieri cu condiţia ca aceasta să beneficieze de hrană, igienă şi de echipament adecvat. Oamenii lui Goebbels întrevăd oportunitatea şi dau meciului o dimensiune internaţională, mutându-l pe stadionul Colombes din Paris.
Cu ajutorul Rezistenţei franceze, echipa de prizonieri, umilită în prima repriză pe teren, are şansa să evadeze din vestiar însă decide să revină în joc şi să întoarcă rezultatul.
Face acest lucru într-un mod atât de spectaculos încât tribunele explodează, barierele se rup, iar jucătorii scapă în mijlocul masei de spectatori care forţează cordoanele de soldaţi şi porţile de ieşire din stadion.
Filmul este inspirat de drama maghiară “Ket felido a pokolban” (“Two Half-Times in Hell”) regizată de Zoltan Fabri (1962), precum şi de mitul propagandistic sovietic al “meciului morţii” dintre o echipă compusă din foşti jucători de la Dinamo şi Lokomotiv Kiev şi una germană, câştigată de prima cu 5-3, şi în urma căreia toţi ucrainienii au fost împuşcaţi de către SS (ulterior, s-a dovedit că, în realitate, a fost o serie întreagă de meciuri, desfăşurate cu acceptul benevol, deci fără nicio presiune din partea nemţilor, a tuturor participanţilor din spaţiul sovietic).
Distribuţia este colosal de valoroasă, eterogenă şi de… multinaţională.
Echipa de fotbal este structurată pe un schelet dat de jucători la Ipswich Town pe care adaugă spectacolul, în afara starurilor menţionate la început, norvegianul Hallvar Thoresen (cel care a adus istorica victorie a naţionalei sale împotriva Angliei exact în anul în care filmul a avut premiera), polonezul Kazimierz Deyna, jucătorul lui Ajax Amsterdam Co Prins, legenda lui Manchester City, Mike Summerbee, şi Werner Roth (inclus în National Soccer Hall of Fame-ul american), care joacă rolul căpitanului echipei Germaniei.
În privinţa actorilor, în afara lui Caine şi Von Sydow (iniţial s-a zvonit că vor juca Clint Eastwood şi Lloyd Bridges), al treilea rol principal este deţinut de Sylvester Stallone (aflat în faza pre-Rambo), americanul a cărui plan de evadare este dat peste cap de înfiinţarea echipei şi care este nevoit să se metamorfozeze în ‘fotbalist’ pentru a nu-şi diminua şansele (după ce şi-a rupt din prima zi de filmări o coastă şi şi-a dislocat umărul, Sly s-a antrenat pe bune cu Gordon Banks, portarul naţionalei Angliei, campioană mondială în 1966), trioul fiind susţinut în rolurile secundare de cineasta şi cântăreaţa canadiană Carole Laure (“CQ2: Seek You Too”), francezul Jean-Francois Stevenin (“L’homme du train”), germanul Anton Diffring (“Fahrenheit 451”), australianul George Mikell (“The Guns of Navarone”) şi de britanicii Daniel Massey (“Star!”) şi Tim Pigott-Smith (“Bloody Sunday”).
Cu cele trecute în revistă mai sus, cred că am adus suficiente argumente ‘nominale’ pentru a revedea acest film. Merită.
Text de IOAN BIG
