Din punct de vedere culinar, decembrie „de România” înseamnă salată boeuf, sarmale, cozonac și mandarine. Nici porcul nu lipsește de pe mese în această perioadă, dar oare ce am mânca dacă ne-am petrece vacanța de iarnă prin alte colțuri ale lumii?
Mâncarea de Crăciun… o excursie în jurul lumii
În Germania, am înlocuit porcul cu gâscă făcută la cuptor. Totuși, pasărea nu este doar condimentată şi pusă în cuptorul încins până este gătită. Grăsimea acesteia este îndepărtată si pusă în borcane pentru ca, mai apoi, să fie oferită drept cadou oaspeților de sărbători.


Pasărea este umplută cu mere, merişoare şi scortișoară, iar pentru servire se realizează un sos din portocale, mure, ghimbir, lichior de fructe și melasă. Felul principal e de cele mai multe ori completat de varză roşie la cuptor și găluște din pâine, care seamănă, ca mod de preparare, cu niște chiftele fără carne.


Dacă ciorba de burtă pare cea mai clasică alegere pentru sărbatorile de iarnă românești, în Finlanda, aceasta e reprezentată de lohikeitto, supă de somon. Pe lângă ingredientul principal al preparatului, se mai folosesc praz, morcov, cartof, unt, smântână pentru gătit, mărar și apa în care a fost fiert somonul. Gustul supei a fost descris de către mulți turiști ca… o pătură caldă într-o zi geroasă de iarnă.


În comunitățile latino-americane, tamales reprezintă cea mai consumată mâncare în preajma sărbătorilor de iarnă. Acestea se prepară cu masa, un aluat făcut cu făină de porumb, împăturit în frunze de bananier sau coji de porumb. Tamales pot fi umplute cu aproape orice, însă cea mai frecventă combinație este carnea de pui și mole negro, un sos specific bucătăriei mexicane. De cele mai multe ori, în familiile latino-americane se organizează în preajma sărbătorilor Tamalada, o petrecere de făcut tamales.


În perioada de Hanuka, în bucătăriile a numeroase familii sunt pregătite Latkes. Acestea sunt făcute dintr-un amestec de cartof ras, ceapă, ouă și pesmet. Combinația rezultată este mai apoi prăjită în ulei și servită adesea cu sos de mere sau smântână, însă sosurile sau combinațiile în care pot fi consumate sunt infinite.


Și pentru că sărbătorile sunt și mai frumoase atunci când e și desert pe masă, începem cu un preparat ceva mai „neauzit”, bibingka, o alegere foarte populară de mic dejun în Filipine. Pentru bibingka avem nevoie de făină de orez, lapte de cocos, zahăr și apă. Aluatul rezultat se va găti învelit în frunze de bananier. Pentru decorare, cele mai frecvente alimente sunt ouăle, brânza și fulgii de cocos. Gustul cu care a fost asemănat preparatul a fost cel al grișului cu lapte.


Christmas Pudding, servit în Marea Britanie, este poate cel mai popular desert cunoscut la nivel internațional. Ingredientele principale ale preparatului sunt: fructele uscate, punele, nucile, migdalele, făina, zahărul, pesmetul, ouăle, untul și romul. La toate acestea se adaugă condimente precum scortișoara, nucșoara și anasonul stelat. Un lucru interesant despre Christmas Pudding este că poate fi conservat în congelator până la doi ani de la preparare, iar gustul a fost asemănat cu cel al salamului de biscuiţi sau al checului de vanilie cu fructe uscate.


Încheiem preparatele festive într-o notă de sărbătoare cu cel mai apetisant desert, pe care sunt convinsă că toți l-am servi cu plăcere la masa de sărbători: bûche de Noël, rulada franțuzească decorată să semene cu o buturugă. Deși există multe variante ale acestui preparat, cea mai comună reunește ingrediente precum: frișcă lichidă, cacao, ouă, esență de vanilie și zahăr. Este deseori decorat cu cremă de cacao și fructe. Printre variantele moderne ale preparatului se numără umpluturile din caramel sau cele care conțin alcool.


Avem totuși o mențiune specială și pentru celebra băutură festivă consumată preponderent în SUA: Eggnog. Aceasta conține: lapte, frișcă, albușuri de ou bătute spumă, gălbenușuri și zahăr, combinația rezultată fiind o băutură cremoasă. Majoritatea americanilor preferă Eggnog-ul ca pe o băutură alcoolică de iarnă, așa că adaugă la mix-ul clasic rom, whisky sau lichior.
Fie că alegem să mâncăm tradițional sau să schimbăm registrul și să încercăm ceva total nou, să nu uităm că sărbătorile de iarnă sunt despre a petrece timpul cu cei dragi, iar o atmosferă bună face mâncarea să intre mai bine, indiferent dacă este vorba despre o ciorbă de burtă sau una de somon.
» Vezi și alte articole din capitolul CULINARiA.