Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/09/2022
Eat & Drink / Drink

Ştefan Chiriţescu | Despre vinul românesc cu (multă) dragoste

Ștefan Chirițescu De Ștefan Chirițescu
Comentarii Ştefan Chiriţescu | Despre vinul românesc cu (multă) dragoste Share Ştefan Chiriţescu | Despre vinul românesc cu (multă) dragoste
Vinul romanesc


Despre vinul românesc cu (multă) dragoste. Cu un consum mediu anual per capita de 24 de litri și o producție în jurul cifrei de 5 milioane de hectolitri în 2021, România ocupă locul 13 în lume la capitolul consum de vin și este al șaselea mare producător al Europei.

România mai are o particularitate interesantă: exportăm doar 5% din vinurile produse și importăm 10-15% din vinurile necesare consumului. Astfel spus, suntem o țară în care vorbim despre consum preponderent de vin local.

Avantajul este pentru producătorii locali, care au o piață sigură, însă consumul local vine la pachet cu o expunere scăzută la alte vinuri, ceea ce se traduce într-o cultură redusă a vinului.

Consumând mereu același lucru, rămâi prizonier într-o lume mică, ceea ce explică de ce în jur de 70-75% din vinul cumpărat este în categoria de preț sub 15 lei.

Creștem în consum, dar nu avansăm prea ușor în valoare și, când zic valoare, mă refer la consumul de vinuri de calitate premium, care nu înseamnă neapărat vinuri scumpe.

Dar online-ul din pandemie a adus o serie de schimbări. În pandemie, fenomenul premiumizării, vizibil în comportamentul consumatorilor, a acționat ca o compensare a evenimentelor, care le permitea să descopere, să încerce și să compare diverse categorii și tipologii de vinuri din diverse game comerciale, în funcție de preț.

Suntem într-o ecuație interesantă: consumăm decent de mult, dar consumăm vin fără veleități și ne aruncăm pe online la niște străinătățuri bune la preț, dar nu chiar top la calitate. Între aceste două capete de pod rămâne un uriaș potențial ne-exploatat.

Un palier de preț între 40 și 70 de lei ascunde o serie de vinuri din soiuri românești, unele dintre ele minunate, cum ar fi: Grasa de Cotnari vinificată în sec, un spumant fantastic din Frâncușă, un Novac superb, o Băbească vioaie sau o Sârbă din Vrancea care poate înveseli orice seară, sau o Crâmpoșie care mai cere o sticlă, pardon un pahar.

Vinul romanesc

Da, sigur, vinul românesc încă are nevoie să se promoveze mai constant, mai coerent, mai compact, dar fiecare avem un prieten care știe (cu) vin. Dă-i un telefon și cere-i să-ți recomande un vin bun dintr-un soi 100% românesc. Merită încercate și, mai ales, iubite!

Recomandare de Ștefan Chirițescu

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută