Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 31/08/2022
Viața Orașului

Salut, Brașov!

Vlad T. Copilu De Vlad T. Copilu
Comentarii Salut, Brașov! Share Salut, Brașov!


Septembrie (din latinescul septem, „șapte”) a fost inițial a șaptea dintre cele zece luni ale celui mai vechi calendar roman cunoscut (calendarul lui Romulus ca. 750 î.Hr.). Martie (latinescul Martius) a fost prima lună a anului, până în anul 451 î.Hr. După reforma calendaristică care a adăugat ianuarie și februarie la începutul anului, septembrie a devenit a noua lună, dar și-a păstrat numele. Aceasta avea 29 de zile până la reforma calendarului iulian, apoi i s-a mai adăugat o zi.

În cultura populară românească, septembrie, cunoscut ca și “Răpciune” este luna care cântă în deschidere la festivalul toamnei și care are vreme schimbătoare. Totodată este și luna vinului acum strângându-se rodul viilor. Dat fiind că în această lună începe un nou anotimp, tradițiile populare fac din nou legătura între lunile anului și vreme. Astfel, dacă de “Răpciune” e cald, atunci luna următoare timpul va fi rece și cu multă umezeală. Dacă tună în septembrie e semn de multă zăpada în luna lui “Făurar”. Dacă în septembrie înfloresc scaieții, atunci toamna va fi lungă și frumoasă. Dacă rândunelele se duc repede, atunci e semn ca și iarna e aproape. Eu am săpat după chestiile astea că să știți ce vă așteaptă.

Acum, eu am o legătură specială cu luna asta pentru că acum vreo 35 de ani, în a patra zi am apărut în peisajul brașovean. Deci, ce pentru unii este un motiv de tristețe, pentru mine este un motiv de bucurie. Încă nu am ajuns să mă îngrijoreze faptul că „înc-un an s-a mai dus pe tobogan”, vorba unui brașovean celebru.

Bun, să ne organizăm. În septembrie, Brașovul e ceva mai colorat, dar asta nu înseamnă că a dat frigul în noi în vreun fel. Începem cu Oktoberfest, care vine la Brașov din 1 până în 11 septembrie, în locul devenit clasic pentru acest eveniment, platforma fostului Stadion Municipal. Apoi, Teatrul Sică Alexandrescu și-a reluat activitatea culturală stagională încă din 26 august, după câteva reprezentații „în deplasare” la Bastionul Țesătorilor, astfel că vom putea merge la teatru în fiecare săptămână. Avem și o seară de tango la Reduta, Strada dell Arte în Coresi, iar la final de lună, Transilvania Blues Festival. Toate, dar toate evenimentele sunt disponibile pe site-ul Zile și Nopți.

Sunt Vlad Copilu și vă urez o toamnă MINUNATĂ!

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.