Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 18/07/2022
Film / Videodome

VIDEODOME | “99 FRANCS” (2007, r: Jan Kounen)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “99 FRANCS” (2007, r: Jan Kounen) Share VIDEODOME | “99 FRANCS” (2007, r: Jan Kounen)
99 francs


Lucrez în publicitate. Vă arăt lucruri de care n-o să vă bucuraţi niciodată”,

este declaraţia suicidală de început a publicitarului vânzător de iluzii Octave (Jean Dujardin – “L’Artiste”, “OSS 117”), iluzii destinate a ambala în scopuri mercantile produse ale realităţii ordinare şi a susţine consumerismul… “Eu vă arăt astăzi lucruri de care veţi avea nevoie mâine!”. 

Citește și:

Scenariul filmului lui Jan Kounen este bazat pe best-seller-ul lui Frederic Beigbeder (publicat la noi în 2011 de către Editura Trei sub titlul “13,99 lei”), o crâncenă analiză din interiorul industriei de comunicare corporatistă, în urma căreia autorul, pe atunci angajat la mega-agenţia de publicitate Young & Rubicam, a fost concediat şi, ulterior, recuzat şi izolat completamente de acest mediu profesional.

Nu are sens să dau mai multe detalii din script, nici pentru cei care au citit cartea şi nici pentru cei care nu au făcut-o, dar mi se pare mai adecvat să subliniez că “99 Francs” este o privire din interior asupra alambicului de marketare corporatist lăsat, cu graţie şi jemanfişism, la latitudinea subiectivismului managementului mai mult sau mai puţin competent al agenţiilor de publicitate, echipe de păpuşari a manipulării publicului de masă în mare parte ajunse desuete prin instrumentar în anii crizei economice şi a revoluţiei digitale, dar, din păcate, încă rezistente prin unele mentalităţi primitive pe pieţele emergente sau instabile. 

99 francs

O lume în a cărui superficialitate delirantă (la propriu), Jan Kounen – autorul memorabilului “Dobermann” din 1997 -, în mare parte şi el un produs al acestei neo-psychedelii artificiale, se simte excelent vizual explorând antiteza a ceea ce a vrut să arate legat de căile alternative ale descoperirii spiritualităţii prin “Blueberry” în 2004 şi, ulterior, în documentarele sale legate de şamanism. Este ca şi cum şi-ar fi dorit să pună în balanţă, în mod cinic şi detaşat, ecstasy-ul (sau orice alt drog contemporan de sinteză) cu marijuana. Pentru cea din urmă s-au fondat muzee dar, pentru primul, doar nenumărate dosare la poliţie, spitale sau morgă. Kounen încearcă (fiind nevoit să conserve spiritul cărţii lui Beigdeber, nu reuşeşte complet) să demonstreze gratuitatea exceselor adoptate instantaneu ca mod de viaţă de către infantilii believeri că sunt ‘The Kings of the World’ faţă de un target că goal-ul lor este să impună masei ceea ce ei cred, ceea ce le este familiar, ceea ce le place sau este trendy, cool si stylishNu ceea ce rezultă real din cercetările efectuate pe public ci… ceea ce cred ei în mediul privilegiat şi (doar teoretic) sofisticat în care se învârt. 

99 francs

Etichetată generic drept o comedie, pelicula lui Jan Kounen este în fapt o tragicomedie cu substraturi profunde la adresa societăţii de consum şi a dinozaurilor din comunicare care încă se amăgesc cu ideea că sunt “(dumne)zeii” manipulării maselor. “99 F”, ca şi “Passion” al lui Brian De Palma (de exemplu), rămâne un film suficient de nişat ca subiect încât să nu trezească interesul lui tanti Areta dintr-un sat din vârf de munte… deşi ar trebui, căci se referă la o lume în care, zilnic, suntem bombardaţi fără să vrem cu zeci de mii de mesaje de comunicare, de la numărul plăcuţelor de înmatriculare ale maşinilor de pe stradă sau afişele cu “puţuri facem”, la ofertele speciale din hypermarketuri şi la delirul mediatic a unor politicieni mai preocupaţi să apară la TV decât să îşi facă treaba. Tanti Areta nu se gândeşte (şi nici nu o va face) că, în spatele majorităţii acestor acţiuni, sunt aceste auto-suficiente deitati ale comunicării. 

99 francs

Pentru cei din branşă, o a doua încercare de vizionare – prima merită doar dacă au o minimă capacitate de autoanaliză raţională – va fi în cea mai mare parte plicticoasă şi extrem de agasantă prin profunzimea radiografiei vieţii lor profesionale curente sau trecute, iar pentru toţi ceilalţi, tanti Areta y compris, va fi una aproape complet inutilă. “99 Francs” este deci, pentru cei mai mulţi consumatori de ficţiuni cinematice, un film disconfortabil care ar trebui, teoretic, complet ignorat. Sau nu? 

Text de IOAN BIG

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.