Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/05/2022
Festival

„Neversea” m-a trezit, „Untold” mi-a înălţat aripile şi „Saga” mi-a arătat cum să zbor

Emma Rotaru De Emma Rotaru
Comentarii „Neversea” m-a trezit, „Untold” mi-a înălţat aripile şi „Saga” mi-a arătat cum să zbor Share „Neversea” m-a trezit, „Untold” mi-a înălţat aripile şi „Saga” mi-a arătat cum să zbor


În trecut vedeam festivalurile ca pe ceva pentru oamenii care ştiu să danseze şi să se distreze, atât. Eram o fire mai timidă şi retrasă de zumzetul curajoşilor din mulţime. Eram şi eu acolo, dar voiam să mă fac mică, cât un purice şi să mă ascund sub covor. Nu voiam să fiu marcată de privirile lor. Era cel mai greşit lucru, iar dacă îl perpetuam nu m-ar fi dus pe o cale bună. Am realizat că preşul sub care mă ascundeam nu făcea altceva decât să mă afunde în zona mea de confort. Simţeam că schimbarea şi vindecarea mea trebuie să aibă loc în lume, nu în propria cochilie. Trebuia să ies afară, ca să ies din mintea mea. Trebuia să mă expun realităţii ca să îmi iau viaţa în mâini. Într-o zi mi-am luat bilet la un festival nou în ţara noastră. Un festival care a reuşit să transforme fata timorată, în fata neînfricată cu vise cât lumea de mare. Abia atunci m-am cunoscut cu adevărat. Abia atunci am făcut cunoştinţă cu Emma cu 2 M.

„Neversea” m-a trezit, „Untold” mi-a înălţat aripile şi „Saga” mi-a arătat cum să zbor

Neversea m-a trezit

M-am trezit pe plaja din Constanţa, făcând paşi mici pe un nisip fierbinte către Neversea. Aveam la dispoziţie 4 zile pline de cei mai mari artişti şi dj din afară, dar şi din ţară (Timmy Trumpet, Tujamo, Ummet Ozcan, etc.). Îmi aduc şi acum aminte de Salvatore Ganacci care a surprins pe toată lumea când a început să remixeze o melodie de-a lui Adrian Minune. În acel moment toate telefoanele erau aprinse, lumea cânta şi pentru câteva momente nu ne-a venit să credem că este real. Până să ajungi la scenă, interesul îţi este stârnit de standurile unde te poţi tatua, coafa, machia, face poze, şi există chiar şi o trambulină, iar pe celelalte te las pe tine să le descoperi. Mâncarea este cu tine la tot pasul, atât pentru iubitorii de fast food, cât şi pentru cei care sunt adepţii unei vieţi healthy. Marea te ţine de mână pe tot parcursul festivalului. Simţi briza mării, a primelor raze ale răsăritului în timp ce dansezi pe muzica ta preferată. Ceva unic. Timp de 8-10 ore muzica se aude neîncetat, iar cei care nu se pot deslipi de scenă rămân acolo, iar ceilalţi se pierd prin braţele festivalului. Neversea este experienţa perfectă pentru cine îşi doreşte să-şi înceapă vara în paşi de dans cu briza mării în nări. Este despre emoţie.

„Neversea” m-a trezit, „Untold” mi-a înălţat aripile şi „Saga” mi-a arătat cum să zbor

Untold mi-a înălţat aripile

A doua oară m-am trezit în inima Transilvaniei, în Cluj-Napoca, la Untold, fratele mai mare. Untold este cartea noastră de vizită în lume în ceea ce priveşte industria muzicii electronice, dar şi a turismului. Micul univers ″Untoldian″ atrage ca un magnet atât oameni din diferite colţuri ale globului, cât şi pe unii dintre cei mai cunoscuţi dj din lume (Martin Garrix, Afrojack, Steve Aoki, etc.). În fiecare seară când te aştepţi mai puţin ai parte de focuri şi spectacole de artificii care transformă cerul într-o paletă de culori. Se creează o conexiune reală între oameni pe care nici nu ai idee dacă îi vei mai revedea după festival. Eram în mijlocul mulţimii, dansam cu străini din diferite colţuri ale lumii, fără să avem nevoie de un nume sau un salut care să creeze o interacţiune. Atunci am realizat impactul Untold-ului asupra relaţilor dintre oameni. Cu fiecare ediţie îşi surprinde publicul şi în acelaşi timp ridică standardele pentru următorul an. Untold este pentru sufletele ce bat mai tare, pentru mişcările de dans haotice şi pentru doze de bucurie infinită. Este despre oameni.

„Neversea” m-a trezit, „Untold” mi-a înălţat aripile şi „Saga” mi-a arătat cum să zbor

Saga mi-a arătat cum să zbor

A treia oară am vrut altceva, ceva diferit, nou şi timid. Am ales să iau parte ca voluntar într-un festival. A fost experienţa care mi-a arătat cât de frumos este să pui umărul tău mic în organizarea unui festival care a readus zâmbetul oamenilor pe chip. După 2 ani de pandemie, Saga a apărut ca o lumină într-o mare de întuneric. Foarte îndrăzneţ a adus pe scenă nume cunoscute din muzica electronică (Alan Walker, Clean Bandit, Robin Schulz etc.) Ultima zi a fost epică. Alan Walker este dj-ul preferat al Emmei din liceu care se regăsea în fiecare cuvânt şi sunet de-al lui. El a fost lăsat pentru ultima zi fix în timpul turei mele. Trebuia să fiu acolo, în primul rând, cântând. Venea momentul lui. M-am strecurat printre colegi, spunându-le că mă voi întoarce, şi am alergat ca un copil spre mare către scenă. Am ajuns în primul rând şi am cântat. Partea amuzantă a fost că acolo am rămas şi nu m-am mai întors. Saga este la început de drum cu un concept asemănător concurenţei, dar construit într-un mod autentc. Muzica şi oamenii au învins şi vor învinge orice pe acest pământ. Saga este pentru cei care iubesc Bucureştiul şi vor să-l cunoască într-un alt fel. Este despre curaj.

La festivaluri nu este vorba doar de distracţie. Acolo ieşi din zona ta de confort, ieşi din carapacea ta şi îţi dai voie să fii tu, fără măşti, fără nimic, acolo nu te mai ascunzi. E ceva special care te face să te simţi puternic, visător, neînfricat, fericit, dar cel mai important simţi că trăieşti, aici şi acum, iar când realizezi că îţi simţi realitatea, ţi se face pielea de găină instant. Festivalurile au puterea de a-ţi da aripi. Tu vrei să zbori?

Text de EMMA ROTARU

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută