Arcos de la Fronterra e o localitate din zona aceea a Spaniei unde se fac vinuri fortifiate, care în sine sunt destul de puțin consumate în România, dar nu despre asta vreau să povestesc.
În Arcos, am văzut un obicei interesant legat de petrecerile de revelion. Da, fix alea pentru care noi ne punem clasica întrebare “Unde mergem de revelion?” după ultima zi de plajă de la final de august. Și știm cu toții ce declanșează această întrebare: certuri în gașca de prieteni, certuri în familie, grupuri de discuții pe whatsapp mai dihai decât alea de părinți care se ceartă pe fondul clasei și ce îi luăm “lui doamna”. De multe ori, finalul apoteotic este o pensiune nesimțit de scumpă, unde speri că ninge, dar fie nu ninge și te enerverază că nu ninge, fie ninge, da ninge prea mult și dai la lopată de înnebunești pe 2 ianuarie, încă mahmur și îți juri că la anul nu mai mergi cu “ăștia” nicăieri. Adăugăm mâncarea grea și de multe ori proastă, vinul casei facut de proprietar cu mâna lui, dar și cu extra zahăr de te doare capul o lună. La final, buzunarul e gol, frustrarea e sus, dar pozele cu tine la 2 noaptea în ciubăr -aproape de nepreţuit.
Sau există varianta Arcos. Varianta Arcos este cam așa: pe 31 decembrie cam pe la 11 dimineața, oamenii se strâng în oraș la cârciumile favorite. Și când zic oamenii, mă refer la tot orașul. Revenind. Este o senzație stranio-mișto să vezi un oraș cu cârciumi pline la 11 dimineața, cu oameni care își comandă a doua sticlă de Cava și primul mix de tapas. Pe la 13.00 party-ul este în toi, deja se dansează și se cântă, se mai ia o sticla de Cava, ok, și o cafea scurtă. Pe la 14.30 se trece la digestive și la 15.00, ca prin minune, se oprește tot, se strâng mese, scaune, se oprește muzica de nu mi-am terminat berea (deh, nu poți scoate românul din român). Și îl întreb pe Miguel:
“Și diseară când ne întoarcem? La ce oră începe PETRECEREA?” La care Miguel a răspus: “Amigo, ASTA a fost petrecerea. Acum mergem acasă, băgăm un somn bun, apoi ne îmbrăcăm frumos și stăm acasă cu familia. Te aștept mâine pe la 11, îți dau o Cava. Să ai noroc tot anul.”.
Știe cineva, mai e ceva liber pe Valea Prahovei că nu mă înțeleg cu gașca?
Ștefan Chirițescu este Head of Strategy McCann Worldgroup Romania / Marketing Director Cramele Cotnari. Brașovean la origini, cu o experiență de 20 de ani în publicitate, Ștefan este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de strategie din România. Pe parcursul celor 20 de ani de carieră, Ștefan a gestionat clienți locali și regionali și a câștigat numeroase premii de eficiență și creativitate, inclusiv 38 premii EFFIE și un Grand Effie. Ștefan este director de marketing la Cramele Cotnari și Head of Strategy McCann Worldgroup Romania cu o expertiză bogată în sectorul FMCG, telecom și a serviciilor bancare, marketing și consumer research.