Pandemia ne-a oferit inițial timpul necesar de a ne relaxa de la rutina alertă în care trăiam dar ce se întâmplă însă în cazul în care realizăm că după ceva vreme de stat în casă… nu ne mai dorim să luăm contact cu lumea exterioară? În România am începe deja să ne facem griji, să căutăm pe Google, urmând ca mai apoi să mergem la un doctor pentru a remedia această dorință nesănătoasă. Pe cât de inedit ar fi un astfel de caz la noi, pe atât de comun este acest fenomen pe teritoriul Japoniei.
Termenul utilizat este hikikomori și este alcătuit din verbul hiki care este sinonim cu izolare și komori care se traduce „a fi înăuntru”. Prima dată a fost utilizat în anii `90 și descria persoanele care renunțau la interacțiuni sociale, la continuarea studiilor ori la a face o carieră, și care alegeau izolarea pe o perioadă nedeterminată. Cercetările arată că acest comportament apare la adolescenți și tineri adulți și este adesea corelat cu evenimente sociale sau profesionale nefericite.
Pentru o persoană care a experimentat un astfel de eveniment, distanțarea socială și carantina pot duce la declanșarea unor anumite amintiri neplăcute care, ulterior, vor fi amplificate de plictiseală și diverse frustrări cauzate de lipsa activităților din propria casă. Găsindu-se într-un asemenea context, persoanele ce suferă de hikikomori aleg o izolare extremă – care, în unele cazuri, poate dura chiar ani – în timpul căreia singura dorință este ca societatea să îi uite… cu toate că ei nu vor uita vreodată societatea.
Pentru un japonez, a fi șomer atrage disprețul societății întrucât cariera este un element esențial în această cultură însă în cazul europenilor acest statut nu este asociat neapărat cu desconsiderarea. Totuși, în orice comunitate, a nu avea un loc de muncă poate fi considerat un motiv de a alege izolarea iar acest comportament a declanșat migrarea hikikomori, astfel că au fost descoperite cazuri pe teritoriul Spaniei, Italiei, Franței și inclusiv al României, chiar dacă într-un procentaj mai scăzut.
Totodată, absența interacțiunilor umane a fost încurajată în această perioadă, ceea ce poate duce automat la împământenirea unor obiceiuri tipice persoanelor cu hikikomori. Astfel, cumpărăturile online, creșterea serviciilor de tip delivery, banalizarea contactelor digitale și multe altele nu fac decât să demonstreze unui individ că nu are de fapt nici un motiv de a-și părăsi locuința.
În prezent, se încearcă tratarea fenomenului de hikikomori prin terapie cu realitatea virtuală și campanii online în care se formează grupuri de persoane cu aceleași simptome, bazate pe ajutor reciproc. Japonia a luat măsuri pentru detectarea și sprijinirea persoanelor cu hikikomori și n-ar fi rău să îi luăm exemplul deoarece prelungirea pandemiei reprezintă un semnal de alarmă legat de riscul evident că am putea fi şi noi confruntaţi cu acest fenomen.
- Text de Iuliana Ciocîrlan.
