2020 este anul în care viitorul a fost anulat spune Catherine Nixey într-un articol recent publicat de The Economist. Alții spun că e cel mai bun an de reconectare și descoperire. De o parte și de alta, cele două tabere se luptă în idei aparent contradictorii, fiecare știe că deține adevărul, nimeni nu e dispus să înțeleagă perspectiva celuilalt.

Regretul și durerea vin din incapacitatea de a planifica sau de a spera, spune Nixey, ceea ce este, desigur, adevărat, doar că așteptările sunt cele care produc stricăciuni. Speranța este esențială pentru menținerea stării de bine, dar m-ar ajuta să cobor puțin din avionul acela care se îndreaptă către o vacanță în care nu am cum să merg și să mă orientez ceva mai aproape.

Cei care susțin acest carpe diem infinit, de partea cealaltă, te fac să te simți necorespunzător dacă te cuprinde nostalgia după o plajă din Grecia sau Turcia, sau dacă-ți aduci aminte că anul ăsta ți-ai programat să vezi Roma. Te asigur că Romei nu-i pasă, dar nici nu vreau să mă simt prost când mă arată cei cu zenul mare cu degetul că nu sunt în stare să-mi savurez viața. 

Echilibrul și moderația ar trebui să fie cheia. Banal, cine nu știe asta? Dar cum se poate face?

Într-un prezent inconfortabil avem tendința să ne raportăm nostalgic la trecut, ceea ce aduce tristețe în momentul actual, sau temător cu privire la viitorul incert, ceea ce generează anxietate. Cum trecutul este ceva ce s-a întâmplat deja, iar viitorul încă nu există, cum îmi cresc eu confortul în prezentul ăsta virusat pe care-l trăiesc?

Decembrie e luna retrospectivei și ianuarie luna planificării. Cum aș putea să nu mă las pradă celor mai negre gânduri în încercarea de a face exercițiul acela anual în care îmi propun cel puțin să mănânc mai sănătos și să mă duc la sala de sport?

Reușitele pe care le-am avut și speranța pe care mi-o doresc

Speranța e alcătuită din două componente: pe de o parte am nevoie de energie să fac și pe de altă parte ar fi bine să am o strategie pentru a ști ce și cum. Ar fi util să mă uit la ce am reușit în anul 2020, cu toate că… Formularea asta ajută mult mai mult decât ce-aș fi putut face dacă n-ar fi fost, pentru că orice dorință – oricât de legitimă – de a schimba faptele așa cum sunt ele este complet inutilă. Astfel încât, care sunt realizările mele, cât de mici, avute cu toate condițiile potrivnice? Ce-am făcut pentru mine și pentru cei din jur? Capacitatea de a vedea și ce-a fost bine mă poate ajuta. Precis sunt lucruri cu care mă mândresc, chiar și puțin, că suntem cu toții modești. Odată ce am puterea de a observa ce-am făcut bine, îmi crește capacitatea de a spera, pentru că observ ce și cum am făcut și capăt atât energie, cât și strategia de a face din nou.

Planuri, disciplină și flexibilitate

Dacă nu pot schimba lumea și gradul de incidență al virusului, ce pot face eu, totuși? Care ar fi aspirațiile mele? Vorbesc de aspirații și nu de așteptări. Acceptarea realității este o condiție importantă, nu de alta, dar eu nu sunt în măsură s-o schimb. Eu pot influența doar alegerile mele, doar modul în care aleg să mă comport în condițiile date.

Pentru 2021 îmi propun să văd mai bine și să acționez mai rapid când apar oportunități, cu o evaluare corectă – pentru mine – a riscurilor. Se deschide cinematograful? Mă duc în prima săptămână, că într-a doua s-ar putea să nu mai apuc. Vom putea lua masa la restaurant, acolo voi fi și voi sărbători.

Cum va fi în business anul 2021?

Aș fi avut o altă carieră dacă aș putea răspunde la întrebarea asta. Aș fi întins niște cărți de tarot sau aș fi privit într-un glob de cristal și ți-aș fi spus că din martie totul va fi trecut. Oamenii au realizat câtă nevoie au unii de alții și cât de mult contează colaborarea, astfel încât odată cu luna aprilie vom începe să ne oferim ajutor și susținere unii altora și afacerile noastre vor înflori. De asta merg oamenii la ghicit, pentru speranță.

Va fi cum va fi, contează ceea ce alege fiecare dintre noi să facă pentru acest bine pe care ni-l dorim cu toții. Dincolo de ce fac eu pentru mine, contează să văd care e contribuția mea.

Provocarea cea mai mare este să rămânem sănătoși, mai ales la cap. În loc de totul va fi bine, pentru mine e mai ușor să știu că totul va trece.

• Articol de Antoneta Galeș

Antoneta Galeș s-a născut și trăiește la Brașov. Este trainer, coach, art-terapeut Phronetik. Scrie romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott. Evenimentele din cea mai recentă serie la care scrie, cea a anotimpurilor, se petrec exclusiv la Brașov.