Merg la Caru cu bere de când mă știu. Mai întâi, cărat de ai mei, mai apoi, când am făcut ochii mari în fața lumii și a vieții, cu prietenii. Atunci și acum, o bere savurată pe terasa Carului îmi hidratează sentimentul de confort că locuiesc în acest oraș care parcă face totul să nu-l iubești, dar de care, dacă-l cunoști până la ultima halbă, te poți îndrăgosti iremediabil. Nu mai zic că terasa e un loc ideal pentru vânătorii de apusuri instagramabile: când vine „ora albastră”, scoate-ți telefonul și urmărește cum se tupilează soarele pe după CEC-ul mare, garantez zeci de like-uri.
Dacă treceți în weekend prin Centrul Vechi, s-ar putea să vedeți la o masă un bărbat care-și poartă nobil cele opt decenii de viață. Are în față o halbă cu o bere mică. Pe aceeași masă, e și o halbă cu o bere mare. Pe aceea o beau eu, în timp ce stau la taclale cu domnul Mircea.
Niculae Mircea e nepotul celui care și-a legat definitiv numele de monumentul istoric Caru’ cu bere, Nicolae Mircea, la dispariția căruia ziarul „Universul” titra, în decembrie 1929, „Moartea unui mare român”. Niculae Mircea și-a asumat sarcina de a restaura și prezerva acest simbol al Bucureștiului de ieri și de azi. Nu doar în memoria bunicului a cărui statuetă (un bust de bronz realizat de Ion Stanea) poate fi admirată azi la Caru’ cu bere, ci și pentru că se simte dator să le redea clienților de azi și de mâine, dar și orașului în sine, o clădire simbolică și o istorie fascinantă.
Monumentul istoric al berii
L-am cunoscut pe Niculae Mircea într-o după-amiază de noiembrie și, în prima oră în care am stat la masa la care urma să îi iau un interviu, n-am făcut altceva decât să tac expresiv, urmărit de privirea scrutătoare a moștenitorului de la Caru’ cu bere și captivat de relatările sale despre acest loc de poveste. Venisem pregătit să întreb de celebritățile care au trecut pe aici. Despre țepii rebeli ai lui Mateiu Caragiale și silueta ironică a lui nenea Iancu, fieșcare înfruptându-se abitir. Despre vajnicii ardeleni Octavian Goga, George Coșbuc și Onisifor Ghibu, împresurați de țapi, de mici și de Mitici. Despre junii primi de odinioară Kirk Douglas, Jean Paul Belmondo, Jean Marais, ba și despre Jean Marais-ul nostru, Florin Piersic ăl vârstnic, gustând cu plăcere din bucate tradiționale românești. Sau despre membrii trupei Rolling Stones. În schimb, în acest monument istoric construit în stil neogotic, după planurile arhitecților Zigfrid Z. Kofczinski și Al. Pesch, am descoperit un monument de modestie și de devoțiune față de inestimabila moștenire de care se ocupă.
Într-un loc doldora zilnic de mușterii, mulți dintre ei de seamă, Niculae Mircea își face timp să depene povești cu un ziarist care îi soarbe vorbele. Ziaristul mai soarbe și din bere, se mai gândește că în ultimele trei decenii a băut bere cu carul acolo, dar niciodată nu i-a păsat marca de bere. I-a ajuns că o consuma în singurul monument istoric din București închinat berii.
- Text de Horia Ghibuțiu.
