Ca bucureștean blocat în Capitală de restricțiile antiepidemiologice, m-am găsit în situația de a mi se face dor de toate delicatesele gustate prin diferite colțuri de țară și care acum îmi par, pesemne din cauza imposibilității de a călători, mult mai apetisante decât atunci când le aveam la îndemână.
Storceagul, ciorba de sturion din Deltă, de la Sfântu Gheorghe – o amintire recurentă atunci când sunt întrebat care-s ciorbele cele mai bune pe care le-am descoperit prin țară și de care mi-e cel mai dor.
Ciorba săsească fabuloasă din Sighișoara – secretul fericirii unei astfel de ciorbe cu cartofi, carne și tarhon și dreasă cu smântână e relativ simplu: e nevoie nu de kaiser – așa cum se practică aiurea – ci de carne de porc cu os, sau un os cu maduvă și carne pe el, costiță afumată sau scăricică, depinde.
Ciorba iute de bureți de la Brașov – visul oricărui schior care se întoarce ostenit și deshidratat de pe pârtie, la finalul zilei.
Ciorbă de lobodă de la mătușile mele de lângă Ploiești – mâncată rece, direct din frigider, cu mămăligă rece, vă rog, dacă se poate.
Mălai în țăst – un fel de turtă din mălai și făină făcută de bătrânele bănățence, excelentă în combinația cu slană și ceapă, care a pus satul Margina din județul Timiș pe harta afectivă a papilelor mele gustative.
Unsoare pe pâine de la Cluj – untura cu boia pe pâine prăjită e piesa de rezistență a bistro-ului meu preferat din Cluj.
credit foto: savori urbane
Ouă ochiuri înnăbușite în smântână – am mâncat prin Bucovina la micul dejun nebunia asta și, de multe ori, am încercat apoi, fără prea mare succes, s-o reproduc acasă.
Plăcinte cu brânză, proaspăt scoase din cuptor, de la cofetăria Iepurașul, din Câmpulung Muscel – mi-e dor să stau la coadă, uitându-mă cu îngrijorare la tăvile aburinde de plăcinte care se golesc sub ochii mei.
Plăcinte tătărești din Mangalia – suberek-urile (plăcintele cu brânză) și kobete-urile (plăcintele cu carne) de lângă piața din Mangalia sunt pe lista mea de most wanted când mă voi întoarce la mare.
credit foto: mangalia news
Lichiu, prăjitura cu griș și prune de la Sighișoara – alt popas gastronomic inevitabil când voi reveni în cetate.
Prăjitură cu rubarbă de la Biertan – făcută de femeile din sat și vândută direct din tavă lângă campingul festivalul de Film Lună Plină.
Dulceață de lapte de la Saschiz – din nefericire, ultima dată când am trecut pe-acolo, francezul care o făcea se reprofilase pe bere.
Material realizat de George Mihalcea
