În mod absolut cert, felul în care consumăm cultură cu toții în acest timp a fost profund și radical schimbat. Am încercat să analizez dacă felul în care face parte cultura acum din viața mea este neapărat mai rău decât era înainte de criza pandemică sau nu. Analiza este clar subiectivă și se referă numai la punctul de vedere al unui consumator mediu de cultură, nu al unui om de cultură și nici a unui om care trăiește din creații culturale. Textul nu surprinde părerile artiștilor atât de loviți de criză, deoarece ei nu pot performa așadar nu sunt plătiți și cred că merită un text separat cu păreri chiar din branșă.
De aproximativ o lună de zile, totul s-a mutat în mediul online. Toate teatrele (aproape toate – TSA este mult în urmă, ca de obicei) au programt vizionări gratuite ale multor piese. Am reușit să văd astfel piese pentru care înainte trebuia să fac drumuri la București sau în alte orașe și care au devenit disponibile pentru un larg spectru de spectatori, care poate înainte nu și-ar fi permis un drum la București+un bilet la teatru. A devenit teatrul mai accesibil? În mod cert. A devenit mult mai apropiat tuturor și mult mai puțin sofisticat. Faptul că poate fi vizionat din sufrageria unui apartament socialist de bloc, la ore diferite (sunt link-uri la spectacole care pot fi accesate cateva zile) îl face cu siguranță mai atrăgător, faptul că este gratis, sau condiținat doar de un abonament la internet, iar îl face să fie foarte accesibil, sigur că emoția nu este aceeași ca în sala unui spectacol, însă poate fi un bun preambul pentru ea.
Multe muzee au pus la dispoziție tururi virtuale gratuite ale mai multor expoziții, nu doar a unor galerii anume ca până acum. Am reușit să mă “plimb” și să-mi “clătesc privirea” cu opere mari ale picturii, sculpturii și arhitecturii universale. Toate astea desigur și pentru că într-un fel, timpul este perceput altfel acum, iar eu reușesc să dau o valoare diferită lucrurilor care pot ajuta mereu la infrumusețarea spiritului, ceea ce poate înainte făceam doar cu parcimonie. O vizită la Ermitaj, m-a delectat o după-amiază de duminică, care a devenit clar suportabilă.
Biblioteci întregi pot fi citite online gratuit și mulți scriitori își oferă creațiile fără a cere contravaloarea materială a lucrării pentru că devine mai importantă ideea de a face cunoscute ideile, decât de a colecta o plată. Sigur că farmecul unei cărți care este împrumutată de la bibliotecă nu poate fi înlocuit, sau felul în care miroase o carte în librărie, în momentul în care o deschizi pentru prima oară, însă adaptarea vine și din felul în care învățăm să folosim tehnologia acum, mai ales cei care eram reticenți la tot ce înseamnă noutate virtuală. Sunt reviste de cultură care au oprit tirajul și s-au mutat exclusiv în mediul virtual, astfel încât “răsfoirea” lor să nu fie condiționată de deplasarea la chioșcul de ziare din stația de autobuz.
Îmi lipsește mult mersul la cinema, recunosc că alături de mersul la teatru, sau poate chiar înaintea lui, mersul la cinema era una dintre plăcerile mele vinovate. Dar cinemaul evoluează și el, încă dinaintea crizei pandemice, o mare platformă de video streaming a găzduit premierele unor filme celebre fără ca cineva să fie prezent neapărat pe covorul roșu, cu excepția celor care mai au covoare și cu excepția și mai puțin numeroasă a celor care le au chiar roșii în apartamentele lor. “Mersul la film” în Brașov era limitat destul de tare la niște săli ale unul mall, la o sală de cinematecă și o sală de spectacol, care putea juca și rol de sală de cinema, dacă situația o cerea. Tristă realitate care oricum acum se transformă și ea, însă eu mă gândesc că după timpul petrecut în case, mersul la film să fie o plăcere vinovată a mai multora iar transformarea premierelor din săli de cinena în premiere pe canapea, să nu fie neapărat o regulă general valabilă.
Improptu a devenit un fel de a face cultură a artiștilor, iar asta cred că îi apropie diferit de cei care îi admiră. Am reușit zilele astea să ascult actori citind sonete de Shakespeare sau cântînd la pian, deși eu nu-i știam făcînd astea, obișnuită cu roluri clare ale lor în viața mea, date pe performanțele lor strict actoricești în roluri cu care s-au identificat în mentalul tuturor. Mulți susțin recitaluri din propria izolare, mulți își descoperă sau ne arată diferite fațete ale diamantelor talentelor personale, pe care altfel nu le puteam percepe în adevărata strălucire. Este o descoperire pe care o facem cu toții acum, artiștii sunt mai mult decât un rol sau o interpretare, așa cum noi suntem mai mult decât un spectator doar de film sau un ascultător doar de rock, de exemplu.
Foarte multe festivaluri se amână anul acesta, sau au loc online. Din păcate foarte mulți bani au fost tăiați de la cultură , înțeleg pe deplin că finanțarea unor activități out-door este stupidă anul acesta, însă aș fi vrut să văd o flexibilitate în finanțarea unor acte cultură online, atât la nivel local cât și național. Spun asta deaoarece toți cei care sunt în izolare zilele acestea beneficiază într-un fel sau altul de cultura pe care am prezentat-o mai sus, în diferite grade în funcție desigur de preferințe, însă avem nevoie cu toții de tot ce ne face viața mai frumoasă și izolarea mai suportabilă.
Până când vom putea să mergem iar la spectacole și cinema, nu ezitați să urmăriți online tot ce vă face plăcere, încercați lucruri diferite pe care poate le-ați dorit mereu dar care erau prohobitive din cauza banilor, distanței sau lipsei de timp.
Mihaela Scânteie
Sursă foto copertă, sursă foto ilustrație 1, 2.
