Nu te-ai gândit niciodată că ar putea fi AȘA, este? Că viața se va schimba de la o zi la alta, literalmente, și că orașul o să arate ca într-un film apocaliptic prost. Sau poate te-ai gândit, dar sigur nu serios. În cel mai bun caz vom ieși din toată povestea asta apreciind un pic mai mult ceea ce avem. Ăăăăăă, aveAm! În cel mai bun caz.
Când eram mic și bunica făcea plăcintă cu mere, mai tot timpul moftuream la ea când era destulă, dar mă trezeam ”Ce bună e, mai vreau!” fix la ultima bucată. Știu că nu sunt singurul. Acum ai vrea ultima bucată, măcar aia, dar nu mai este. Ghinion! Dar este altceva: timp! Timpul ăla pe care-l umpleam cu toții cu o droaie de căcaturi și ne plângeam că nu e destul. Brusc avem timp! Ce tare, nu? Ni-l putem petrece într-o mie de feluri, ai citit deja destule despre asta. Dar te poți gândi un pic și la Ultima Bucată și eventual poți să faci și o listă: care e ultimul concert care ți-a plăcut, când ai fost ultima oară la teatru, pe munte, la un meci sau, doamne ferește, la o expoziție? Dacă ieșim cu bine din toată treaba asta, poate mofturim mai puțin și ne bucurăm mai mult de ce mai ESTE. Și poate ne gândim și la cum îi susținem mai mult pe ăștia mici locali: concertul ăla live la care am strâmbat din nas acum două luni, sau echipa aia de fotbal finanțată de suporteri inimoși, sau cafenelele ălea micuțe din oraș, nu rețeaua overrated din Seattle, sau magazinul ăla mic de la colț, nu supermarket-ul mastodont. Doar să-i mai poți susține…
Gata cu morala! Caută albumul ”Dead Cities” din 1996 de la The Future Sound of London și dă-i play. Are și n-are legătură. Cu plăcere!
Maximilian Radu Munteanu
