Nominalizat pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune, Ultimul drum spre mare, o producţie Axel Film (producător: Marcian Lazăr), spune povestea a şase personaje care călătoresc spre mare într-un compartiment de tren. După un timp, neîncrederea se instalează şi cei şase îşi pierd sângele rece. Călătoria se transformă într-un coşmar.
Ultimul drum spre mare este scris şi regizat de Adi Voicu, absolvent în 2005 al U.N.A.T.C. secţia Imagine de Film, Licenţiat în Arte Vizuale şi Film. Director de imagine la mai multe scurtmetraje realizate în timpul facultăţii şi după absolvire, regizează în 2006 primul său documentar, Chipurile Deltei, iar în 2007 câştigă concursul de scenarii organizat de CNC cu documentarul Metrobranding – O poveste de dragoste intre oameni si obiecte, premiat în 2009 pentru cel mai bun scenariu de film documentar la concursul organizat de HBO CE, în cadrul TIFF. Ambele documentare, regizate împreună cu Ana Vlad, sunt lansate în 2010 şi sunt selectate în mai multe festivaluri: CPH:DOX secţiunea Top Dox, Nyon, Leipzig, Jihlava, iar Metrobranding face parte din cele 5 filme Doc Aliance 2010. Primul scurtmetraj de ficţiune al regizorului, Ceața, are premiera la Rotterdam IFF şi câştigă Centaur Award pentru cel mai bun debut la festivalul Message To Man din St. Petersburg şi Marele Premiu al Juriului la Premiers Plans Angers. Al doilea scurtmetraj, Ultimul drum spre mare, a avut premiera în competiţia internaţională ‘Semaine de la critique’ din cadrul Festivalului de la Cannes 2019 şi a primit Menţiunea specială a juriului la Sarajevo, Premiul Juriului la Cottbus şi Marele Premiu la Rio de Janeiro Film Festival. Adi Voicu se află în pregătire cu primul său lungmetraj de ficţiune, Captura.
Adi, cum s-a născut ideea scurtmetrajului Ultimul drum spre mare?
Cu ceva timp în urmă am plecat într-o prospecţie pentru un subiect de film documentar. Eram în compartimentul trenului cu mai multe persoane. Am vrut să cobor din tren să-mi iau o sticlă cu apă. I-am rugat pe cei din compartiment să fie atenţi la geanta mea, până mă întorc. Toţi au fost reticenţi şi mi-au spus să-mi iau geanta cu mine. Le-a fost frică să rămână în compartiment cu geanta mea în care aveam aparatul foto. Frica de geantă m-a determinat să scriu un scenariu despre toleranţă, neîncredere şi frică. Pentru mine este un subiect important faptul că trăim în perioada toleranţei şi acceptării, dar în esenţă cu toţii suntem speriaţi de aparenţe. Este mai mult o toleranţă teoretică. Când eşti expus, toleranţa începe să scadă, apare suspiciunea şi, în final, se instalează frica.
Ai întâmpinat dificultăţi în materializarea ideii tale în filmul pe care-l putem vedea acum?
Filmarea a fost foarte dificilă, acţiunea se întâmplă într-o zi toridă de vară, iar filmările au avut loc la început de noiembrie, noaptea, cu frig şi ploaie. Am avut noroc să am alături de mine actorii Ana Ciontea, Cristina Juncu, Silviu Debu, Alina Vior şi cunoscuta poetă Angela Marinescu care au înţeles situaţia dificilă în care ne aflăm şi au dat fără reţinere, tot, astfel încât să reuşim să terminăm filmările.
Angela Marinescu
Salih Yildirim, actorul turc pe care a fost foarte dificil să-l aducem în Romania din cauza situaţiei politice din Turcia, a fost un caz fericit şi special. Salih, în afară de turcă, nu ştie altă limbă, aa că repetiţiile pe skype şi filmarea le-am făcut cu traducător. Umut, din acelaşi oraş cu Salih, Mersin, situat la graniţa cu Siria, s-a oferit să mă ajute, el fiind inginer chimist la Piteşti şi actor. Colaborarea cu Salih şi Umut a fost o surpriză pentru mine, mă gândeam că o să fie foarte complicat, dar din contra, am simtit o susţinere totală din partea lor.
A consemnat IOAN BIG
