Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 06/09/2019
Arhiva Zile si Nopti

ISTVÁN TEGLAS | Experienţa “La Gomera”

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii ISTVÁN TEGLAS | Experienţa “La Gomera” Share ISTVÁN TEGLAS | Experienţa “La Gomera”


La Gomera pentru mine înseamnă în primul rând întâlnirea cu Corneliu. Mi-a plăcut tot demersul lui de-a construi un întreg univers care, în final, a născut acest film. M-am simţit implicat în acest proces, am avut acces în gândurile lui iar asta m-a responsabilizat în faţa şi în spatele camerei. Încă de la primul nostru contact am înţeles cât de important este felul în care ne apropiem unul de altul, mi-a insuflat aceeaşi încredere oarbă pe care o am şi eu în majoritatea oamenilor pe care încă nu i-am cunoscut.

Am aflat că fusese la câteva spectacole de ale mele şi pentru că în varianta iniţială a scenariului rolul meu era mai mic, mi-a propus – în conversaţia pe care am avut-o – o extindere a lui. Cred că una dintre marile lui calităţi umane este că te consideră partener, iar prima lui reacţie într-o situaţie delicată este să o înţeleagă, nu să împartă pedepse. Conversaţiile cu el despre absolut orice sunt cele mai deschise. La filmări nu m-am simţit însingurat cu gândurile mele despre personaj, nu a trebuit să îmi pornesc în plus motoarele creierului ca să storc ceva din mine. Partenerii mi-au oferit siguranţă, echipa generozitate. La finalul întregului demers al filmului La Gomera, te întrebi dacă vei mai avea ocazia să lucrezi aşa.

Cityzen ISTVÁN TEGLAS, Actor de teatru (“Pădurea spânzuraţilor”, “Furtuna”) şi film (“Un prinţ şi jumătate”, “Luca”); recepţioner de motel cu gusturi muzicale rafinate în noul film al lui Corneliu Porumboiu, propunerea României la Oscar.

credit foto: Simion Buia

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută