Am crescut, cu toții, cu filmele care ne îndeasă în cap speranța (ba nu, chiar certitudinea) că într-o zi vom face ceva absolut măreț și nemaîntâlnit, lăudabil din toți rărunchii, că vom salva lumea, vom împiedica un al treilea război, vom salva măcar un autobuz în flăcări, ca niște urmași demni ai Sandrei Bullock.
Și ne trezim în câte o funcție, de conducere sau pseudo-conducere, și ni se pare că l-am prins pe poneiul lui Dumnezeu de picioarele dinapoi și că e de bine, că asta ne-a fost menit, să găsim tarlaua pe care cineva ne plătește să o păzim, iar noi să ne comportăm pe ea ca pe plantația mămicilor noastre – cu riscul etern prezent de a fi penibili, evervanți, deranjanți sau de-a dreptul buni de pocnit de către un outsider cu capul mai bine înfipt pe umeri.
Tu ce faci cu viața ta, ursule? Sper că nu ți-o petreci la un loc de muncă pe care-l detești, dar unde stai pentru că te face să te simți important că stai pe tocuri, mai sus cu un centimetru decât ceilalți.
Sper că nu te ia greața când ieși dimineața din bloc și treci pe lângă vecinul ăla fraier care, deși are apartament cu două camere, la fel ca tine, nu și-a pus câte o plasmă-n fiecare cameră.
Sper că îți dai seama că universul nu te are ca punct central, iar ceea ce faci – sau ce alegi să nu faci – ți se va întoarce cândva, cumva, indiferent că ești religios sau nu.
Sper că nu ai convingerea că deții adevărul absolut în vreo privință, pe scurt.
Pentru că, dacă ești adult, dar încă nu te-ai maturizat suficient cât să îi respecți pe ceilalți și să le respecți alegerile, atunci să știi că nu te plac, ursule!
Anca Zaharia,
scriitor & traducător, redactor-șef Zile și Nopți Brașov
Ilustrație: Diana Ioana Bobeș
