FILM: Arabesque @Cinemateca Patria
Sâmbătă, 16 iunie, după matineul pentru micuții dumneavoastră, Cinemateca Patria ne invită, tot gratuit, la seara dedicată marilor actori. De această dată, elementele centrale sunt Gregory Peck și Sophia Loren, în filmul „Arabesque” (producție americană din anul 1966), în regia lui Stanley Donen. Avem parte de 103 minute de thriller de bună calitate, cu actori excepționali și o poveste cu mesaje antice care, odată descifrate, schimbă viețile mai multor personaje decât ne-am aștepta. Dacă ne reamintim și că intrarea la acest film este gratuită, avem toate motivele să mergem să vedem – sau să revedem, după caz – „Arabesque”-ul lui Stanley Donen.
Sahaja Yoga: Cursuri de meditație
Pe 15 iunie, de la ora 19, cei care doresc să beneficieze de inițiere în tainele Sahaja Yoga o pot face la Centrul Cultural Reduta, acolo unde vor învăța să se autocunoască, să își descopere menirea și unde pot participa cu toată încrederea dacă sunt în căutare de transformare interioară ori evoluție în plan spiritual. Telefon: 0727 397 074.
Lansare: Colecția NO ASHA DA
Beti Piscureanu și Laura Bercean și-au unit forțele pentru a face ca arta creată de Getty Tatomir să nu mai fie de admirat doar pe șevalet și pereți – ea prinde viață prin creațiile vestimentare NO ASHA DA, în ediție limitată, lucrate manual chiar în Brașov. Lansarea colecției va avea loc miercuri, 20 iunie – evenimentul începe la ora 18:30, la Cercul Militar.
FILM: The Odd Couple 2
Joi, 21 iunie, de la ora 20, avem comedie la Cinemateca Patria: „Un cuplu ciudat 2”, care aniversează astfel 20 de ani de la premieră! Film epic în regia lui Howard Deutch, cu Jack Lemmon și Walter Matthau, după un scenariu de Neil Simon – intrare gratuită.
FILM: Shutter Island @Cinemateca Patria
Sâmbătă, în 23 iunie, avem un film pe care n-ai cum să nu vrei să-l revezi iar și iar, căci dă dependență. Din seria pe care Cinemateca Patria o dedică marilor regizori, „Shutter Island” (SUA, 2011) se vede de la ora 19. În regia lui Martin Scorsese, un thriller cu Leonardo Di Caprio, Mark Ruffalo și Ben Kingsley – un film de referință, după o carte omonimă care a fost cel puțin la fel de apreciată ca filmul și care a apărut în 2003, cu șapte ani înainte ca Martin Scorsese să transforme povestea într-un film.