Curtea de Argeș
E vechea capitală a Țării Românești, fiind cunoscută pentru monumentele de arhitectură și artă, dar mai ales datorită mânăstirii Curtea de Argeș, construită de Neagoe Basarab în 1517. Orașul este atestat documentar din 1330 și a fost martor a numeroase evenimente istorice, unele materiale descoperite pe teritoriul său datează din paleolitic.
Barajul Vidraru
Pe marginea lacului de acumulare, se merge pe celebrul drum care traversează munții Făgăraș și este unul dintre cele mai căutate atracții turistice românești, Transfăgărășanul.
Peştera Dâmbovicioara
Peştera Dâmbovicioara nu are o lungime aşa mare, unele galerii care nu sunt deschise pentru vizitare, însă, atracţiile ei sunt formaţiunile geologice deosebite: laba de urs, aripa de acvilă, capul de şarpe şi altele, precum şi legenda pe care o vei auzi de la ghid.
Mânăstirea Corbii de Piatră
Are un aspect deosebit, diferit de cel al lăcaşurilor sfinte obişnuite din ţară; mânăstirea e adăpostită într-un perete de stâncă, înalt de aproximativ 30 de metri şi lung de 15, are două altare şi cea mai veche pictură din România. Poţi ajunge la Mânăstirea Corbii de Piatră de pe drumul Câmpulung-Domneşti, în comuna Corbi.
Valea lui Stan
Este un râu în Munții Frunții. Izvorăște din zona de creastă a masivului sus-menționat și are o lungime de 11 km. Are un bazin hidrografic ce se întinde pe 21 km, iar pe cursul inferior există un sistem de chei, ce pot fi accesate turistic și care fac legătura cu trasee din masiv.