În „Expediţia” de Ch. Palahniuk, tatăl lui Felix M. s-a pierdut într-un loc vicios şi interzis femeilor & copiilor, de care acum e atras şi el, fără scăpare, doar că el are şi un scop ascuns – să scrie o carte despre cum oamenii se distrug, se ratează şi se autoexilează la marginea societăţii, printre gunoaie.
Cartea sa se vrea o incursiune detaliată a mizeriei altora. Cînd o crede terminată, se mai duce acolo o dată. În acel moment apare un om care-i promite că-i arată un monstru de care n-a mai văzut. Îl urmează prin labirinturi subterane.
Pe drum, Felix a tot rupt foi din carneţel, semne după care să se poată întoarce, la început file albe, apoi dintre cele scrise, încercînd să se convingă că va putea să-şi refacă şi fără ele acea carte la care a muncit atîta. Se gîndeşte că se poate bate cu orice monstru, cînd aude alţi paşi decît cei ai „ghidului”.
Sare la el, îl loveşte cît poate de tare. E tatăl său, care a sperat mereu că n-o să se mai întîlnească niciodată, aşa cum au sperat şi bunicul, şi străbunicul… Cînd Felix se gîndeşte la fiul său, „o să-l revezi, îl asigură tatăl său. Aici e tristeţea. Cam în 20 de ani. O să te trîntească pe jos, plin de furie şi dragoste, cum am făcut şi eu cu tatăl meu”.
O proză foarte crudă & dură, unul din cele mai dureroase texte din literatură, în care fiul care-şi urăşte tatăl pt. ceva anume ajunge să-i calce pe urme.
Mihail Vakulovski, scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
