Zilele trecute stăteam de vorbă cu unul dintre directorii unei firme de HR care îmi explica plin de patimă momentul în care ne aflăm din punct de vedere al resurselor umane. Pentru că asta sunt angajații pentru firme – resurse umane.
Îmi explica amicul meu că piața aceasta a ajuns la un nivel în care se angajează absolut orice. „Dacă are două mâini, două picioare și nu miroase prea tare a alcool, noi îl angajăm”, spunea el. Pentru că s-a ajuns până acolo încât se oferă salarii de 2.000 de lei net unor muncitori necalificați. „Am avut luna trecută oferte pentru stivuitoriști în Sfântu Gheorghe cu 5.000 de lei în mână”.
Și cu toate acestea se găsește foarte greu personal.
Problema românilor cu venituri mici este lipsa asumării responsabilității. Nu ar prefera să aibă un program fix, pentru că au copii mici. Ideea este că dacă nu se duc la muncă vor avea tot timpul un nou copil mic pe care să îl plaseze în poala statului în timp ce ei merg să semneze condica la cârciumă. Și atunci ajungem să ne plângem de lipsa forței de muncă în condițiile în care o treime din cei apți de muncă sunt în grija celorlalte două treimi, oameni care își plătesc taxele, impozitele, și care vin atât de obosiți de la job că nu mai au timp să facă copii pe bandă rulantă.
Ovidiu Vrânceanu,
Jurnalist, fondatorul site-ului BizBrașov.ro și al revistei fwdBV
