În ziua mea liberă (da, nu toată lumea are liber sîmbătă şi duminică), la poşta din Răcădău (dacă primesc ceva prin Poşta Română (cărţi, ce altceva?), trebuie să mă duc exact în timp ce muncesc, SF curat!). Am ajuns cînd am crezut că lumea e la lucru, la 16 fix eram la coada în care intrau în faţă doar pensionarii, ăştia tineri sînt, clar, la alt nivel de civilizaţie şi etică socială, serios (moşu’ care a venit după mine şi s-a băgat undeva înainte a fost lăsat să ajungă al doilea, apoi oamenii l-au trimis unde-i era locul, după mine, iar eu am confirmat c-a intrat după mine şi i-am arătat şi din ce parte a venit, „v-am văzut, fireşte, că v-aţi băgat în faţă, dar dacă aveţi mai puţin timp liber decît noi – vă rog să nu ne luaţi în seamă”). Am stat în rînd exact 45 de minute, o lecţie întreagă, adică (şi de data asta n-am fost inspirat, nu am luat o carte cu mine). N-am putut să nu observ că în sediul poştei era o singură poştăriţă, la ghişeul 4, că au calendar din… 2012, că oamenii care căutau unde să pună scrisorile erau îndemnaţi să le arunce în cutia poştală de afară, spartă, pentru că-n interior nu există nici o cutie poştală. Oameni care-şi vărsau supărarea pe singura femeie care era la lucru!
Mihail Vakulovski, scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
