Încă de vineri s-a putut schia pe pârtiile din partea superioară a Masivului Postavaru. Stratul de zăpadă de pe pârtii măsoară, după amenajare, aproximativ 40-50 de cm, cea mai mare parte fiind zăpadă artificială.
În schimb, vineri a funcționat doar Telecabina Kenzel.
Reprezentanții Ana Teleferic au anunțat: „Din păcate, din cauza unor probleme tehnice cu sistemul informatic, astăzi va funcționa doar telecabina Kanzel, urmând ca de mâine să fie puse în funcțiune și telegondola și telescaunul Ruia. Ne cerem scuze pentru această situație.”
„Avand în vedere că din acest sezon vor funcționa (la telegondola și telecabina Capra Neagra) și cele două aparate de retur skipass-uri, de unde îți poți recupera garanția pentru aceste carduri, valoare de garanție pentru ele va scădea de la 15 lei la 10 lei.
Totodata, le reamintim celor care au rămas cu puncte pe skipass-uri de sezonul trecut, că aceste puncte nu pot fi reportate pentru acest sezon”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.
AICI poți verifica starea pârtiilor în Poiana Brașov și poți afla ce instalații pe cablu sunt funcționale.





