Acum câteva zile m-am întâlnit cu niște prieteni și, cum stăteam cu toții la masă, am primit întrebarea clasică a acestei perioade: „Ce faci de Revelion?”. A fost ca un duș rece în zorii dimineții care alungă lenea matinală, ca o bormașină care te smulge din cel mai dulce vis, ca o palmă care te trezește la realitate. Văleu, vine Revelionul și nu am niciun plan! Cum de am uitat de acest eveniment important, pe care alții îl gândesc și îl stabilesc de cum începe toamna?! De fapt nu am uitat de Revelion, ci pur și simplu, an de an, nu planific cu două luni înainte felul în care voi petrece noaptea dintre ani. De cele mai multe ori nu știu nici ce voi face mâine. Rochia de seară o aleg cu cel mult două-trei zile înainte. De distrat mă distrez acolo unde mai e loc și nu țin cont de meniu, de tematică sau alte detalii de genul ăsta. Mai important e să fiu cu cei dragi. Fie că trecem în noul an adunați cu toții la mine în sufragerie ca pe vremuri, fie că ciocnim paharele într-un club sau la masa unui restaurant cu pretenții pentru mine e egal. Așa că atunci când sunt întrebată ce voi face de Revelion răspund mereu că o să mă distrez cu prietenii. Unde? Oriunde decidem cu toții, fie și pe ultima sută de metri.
Ca în fiecare an, în Zile și Nopți veți găsi cele mai interesante oferte ale restaurantelor și cluburilor din Brașov. Asta dacă nu vreți să stați acasă, să urcați pe Tâmpa sau să mergeți la concertele din Piața Sfatului. Acum e rândul meu să vă întreb. Voi ce faceți de Revelion?





