Dacă intri într-o librărie şi vezi cea de-a 3-a carte a lui Vlad Drăgoi la copertă, n-ai cum să-ţi dai seama despre ce e vb, pt că pe ea scrie doar „sergio leone”. Îţi zici c-o fi o carte de poezie, la cît de subţire e, dar dacă o deschizi observi imediat că rîndurile se duc pînă la capătul paginii, ca-n proză. „sergio leone” a apărut la Charmides (2017) şi conţine 7 poeme narative, care păstrează stilul deja arhicunoscut al lui Drăgoi, despre care am povestit în cronicile despre Metode şi Eschiva. „Drama” lui Drăgoi e că, ajungînd la acest stil care pare accesibil pentru toată lumea, poetul probabil că a ţintit un public larg, a sperat la o anumită popularitate sau, cum ar zice Hose Pablo, faimă („dar unde este faima mea?”). Faza –neaşteptată? – e că oamenii din afara lumii literare n-au să recunoască niciodată că le place poezia lui Drăgoi, iar adevăratul său public e tot ăla select, cunoscător şi iubitor de poezie adevărată. Textele lui Drăgoi sunt ca nişte spovedanii care pornesc de la ceva real, trăit în trecut, şi care duc spre o meditaţie adîncă despre propriul eu. Deşi par „mizerabiliste” şi la mişto, textele lui Drăgoi sunt sensibile şi profunde. Un poet original, o poezie unică, altfel decît ce-ai citit vreodată. S-ar putea chiar să-ţi placă, dă-ţi o şansă, pentru început citeşte măcar un text de-al lui Vlad Drăgoi, poet braşovean, Tînărul Scriitor al Anului 2015.
Carte recomandată de Mihail Vakulovski, scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
