Dragoş deține aproximativ 500.000 de fotografii cu şi despre evenimentele sportive, culturale, sociale şi de presă din Sibiu (şi nu numai). Cam de 6 ani fotografiază tot ce se întâmplă în oraş. Toate evenimentele sau cel puţin 90% din ele. Îi place teatrul, a făcut în liceu, acum e masterand în Management Cultural la ULBS şi fotograf la cele 2 teatre din oraş. Fotografia sport şi fotojurnalismul rămân două pasiuni pentru el. Iubește Sibiul și se declară împătimit de freeride pe biciletă şi skiuri.
DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Locuiesc în Sibiu pentru evenimentele de aici. Am mers să studiez fotografia la Timişoara, apoi m-am mutat la Cluj ca să fiu mai aproape de Sibiu (dura prea mult naveta cu Săgeata Albastra) de la Timişoara la Sibiu. Aşa că m-am mutat la Cluj, Universitatea de artă, specializarea foto-video.
3 LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Catedrala Evanghelică din Piaţa Huet, Depoul CFR, Muzeul Astra (atunci când te îndepărtezi de lac şi morile de vânt).
CEA MAI BUNĂ CAFEA ÎN ORAȘ O BEI The Refresh. Mie îmi place cafeaua to-go foarte bine prăjită şi cu un raport de 1 parte cafea la 10 parţi de lapte. De multe ori dimineaţa îmi iau cacao în termos. There, I said it!
UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Red Bull Romaniacs, Feeric Fashion Days, Turul Ciclist al Sibiului. Ca să nu lipsesc de la FITS într-un an, deşi eram în sesiune, am convenit cu profesorii să mă lase să merg acasă să îl fotografiez, apoi am dat examenele respective în sesiunea de restanțe.
UN EVENIMENT MIȘTO, DAR CARE NU E SUFICIENT DE BINE PROMOVAT Maratonul Internaţional Sibiu mi se pare un eveniment genial, în care poţi creşte awareness pentru cauza ta. Poţi alerga şi poţi coopta oameni să îţi susţină cauza. Şi mergeţi la concertele de orgă de la biserica din curte de la Bruk – I’ll say nothing more.
UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Să spunem doar că meseria m-a purtat prin majoritatea podurilor vechi şi uitate din centrul oraşului, prin turnuri, pe acoperişuri de clădiri, mai toate hotelurile etc. Pont: Într-o zi senină, plimbaţi-vă pe noul pod de pe Calea Şurii Mici.
O CASĂ – MONUMENT ISTORIC LA CARE VISEZI Palatul Brukenthal din Avrig.
BARURI, PUB-URI, CAFENELE, RESTAURANTE, PIZZERII, TERASE PE CARE LE FRECVENTEZI Nu prea mai ies eu în oraş foarte des, aşa că rămân la cele pe care le-am frecventat mereu. Cafe Wien, The Refresh, Faust Café, îmi place şi Syndicat Gourmet. Cea mai buna mâncare în oraş se mănâcă la Prima, indiscutabil.
UN MOMENT ÎN CARE TE-AI SIMȚIT TURIST ÎN SIBIU Ori de câte ori se lasă seara, afară ninge şi sunt în Târgul de Crăciun din Sibiu. E un sentiment frumos, de sărbătoare.
CE TE-A FĂCUT ULTIMA DATĂ SĂ ZÂMBEȘTI SINGUR PE STRADĂ Situaţiile care mă fac să pun jos aparatul şi să trăiesc clipa, acelea mă fac să zâmbesc. Să mă gândesc că unele lucruri merită trăite atunci, şi nu are rost să încerci să le imortalizezi pentru posteritate.
ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ În Sibiu (şi Transilvania) în general mă inspiră trecutul locului şi al oamenilor, cu precădere trecutul saşilor, casele şi obiceiruile lor, încerc să culeg cât mai multe, să învăţ cât mai multe de la saşi. Trecutul mă inspiră, mai ales unul impresionant şi încărcat cum găsim în Sibiu.
SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Sibiului îi lipseşte unitatea dintre cetăţeni (problemă mai veche la noi în România). M-aş bucura să văd toate cablurile din oraş îngropate. îmi doresc de ani de zile să văd o faleză, promenadă pe malurile râului, cu zonă verde şi caiace întrecându-se pe Cibin.