Recomandare de film | Un pas în urma serafimilor

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 22 septembrie 2017 | Actualizat: 13 martie 2022


Ambițiosul debut în lungmetraj al lui Daniel Sandu (autorul scurt-metrajelor „Numărătoarea manuală” și „Cai putere”) este unul din cele mai interesante filme românești de după 1989. Inspirat de elemente autobiografice, Sandu a scris scenariul și a încercat mai bine de 10 ani pentru a-l transpune pe ecran. E un film despre credință și prietenie, despre oportunism și trădare, un bildungs film, despre cum se construiește sau distruge un caracter. Vlad Ivanov este fabulos ca părintele Ivan, pedagogul-șef al unui seminar de băieți care vor să ajungă preoți. Este un career best și un rol de întindere, mai mult ca cele cu care ne-a obișnuit, un monstru cu fața umană, un zbir absolut, care le face viața infernală elevilor, pleiada de actori tineri de care veți mai auzi: Ștefan Iancu, Ilie Dumitrescu Jr., Ștefan Mihai, Cristian Bota, Ali Amir, Alfred Wegeman. Cu o muzică atmosferică care schimbă filmul, bravo Marius Lefterache, filmat liber-mișcat de George Dăscălescu (acesta fiind cel mai important proiect al său de până acum), „Un pas în urma serafimilor” e un pas în față pentru cinema-ul românesc.

*

Să nu vă sperie durata-mastodont de două ore și jumătate, odată intrați în atmosfera Serafimilor nu le veți simți, ba vă veți dori să dureze mai mult!

 * Un pas în urma serafimilor rulează la Brașov la Cinema One și va fi prezentat la Cinemateca Patria vineri 29 septembrie.

  • 4 stele din 5

Alin Ludu Dumbravă, critic de film

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută