Sâmbătă, 23 septembrie, ora 11.00, în parcarea mall-ului Coresi Shopping Resort din Brașov va avea loc o cursă de mașini diferită: 3 mașini electrice pentru curse rezervate liceenilor, asamblate de elevi ai Colegiului Național de Informatică ”Grigore Moisil”, vor putea fi admirate în acțiune de toată lumea prezentă la eveniment.
În proiectul INFO CAR RACE – finanțat prin programul Fondul Științescu Brașov, cu sprijin din partea companiei Siemens Industry Software și a Universității Transilvania din Brașov, 30 de liceeni de la Colegiul Național de Informatică “Grigore Moisil” din Brașov au lucrat în echipe, timp de două luni pe perioada vacanței de vară, la asamblarea a 3 mașini electrice pentru curse rezervate liceenilor, pe baza unor kituri speciale. Aceste mașini vor fi prezentate, conduse și testate la fața locului de către elevii implicați în proiect.
În urma rezultatelor concursului de sâmbătă, dar și a unor probe teoretice pe care elevii le desfășoară în aceste zile, 10 dintre ei, însoțiți de coordonatorii echipelor, vor merge la competiția Silverline International Kit Car Final 2017 care se desfășoară în Anglia în perioada 6 – 9 octombrie. Anul acesta vor fi observatori, pregătindu-se de participare anul viitor la următorul nivel al competiției, dedicat vârstei 16 – 24 ani, IET Green Power 24.
Proiectul INFO CAR RACE este condus de către dna. prof. Manuela Șerban, iar fiecare echipă este coordonată de către unul dintre profesorii Colegiului (Laura Nițulescu, Titu Mastan și Monica Schiller). Elevii sunt îndrumați tehnic de specialiști din cadrul companiei Siemens Industry Software (prin dr. ing. Călin Husar) şi studenţi ai echipei BlueStreamline din cadrul Universităţii Transilvania din Brașov (cu sprijinul conf. dr. ing. Mihai Comsiț). Înainte de asamblarea masinilor, elevii au avut posibilitatea să realizeze modelele virtuale ale mașinilor cu un software performant de inginerie și să simuleze comportamentul acestora.





