Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”
1-3 Septembrie, Feldioara
Festivalul ajuns la cea de-a VII-a ediție va include o paradă și demonstrații de cai, cavalerii şi domniţele vor asigura atmosfera medievală, va fi și un concert de muzică medievală, dar și demonstraţii de artă şi lupte medievale, un spectacol cu torțe și alte activități specifice perioadei medievale. De asemenea, va avea loc un târg de tradiţii şi meşteşuguri populare în curtea Bisericii Evanghelice.
Zilele Cristianului
2-3 septembrie, Cristian
Vor fi două zile pline de evenimente, food-court, expoziții cu vânzare, meșteșugari autentici din toată țara, produse tradiționale direct de la producători. Pentru cei mici vor fi ateliere creative. Evenimentele vor avea loc în Piațeta din localitate.
Program artiști:
Sâmbătă:
19:00 Bocșa
20:00 Ellie White
21:00 Holograf
Duminică:
19 :00 Sebastian Stan
20:00 Za Band
21:00 Mihail
Festivalul Dacic Comidava
8-10 septembrie, Râșnov
Evenimentul ajuns la cea de-a doua ediție va avea loc în Cetatea Râșnov. Publicul va avea ocazia să se reîntâlnească cu dacii, sarmații și romanii care se luptau acum 1900 de ani pentru aceste locuri, cu atelierele lor meșteșugărești, cu gastronomia antică, luptele de gladiatori și bătăliile pentru antica Comidavă.
Zilele comunei Hălchiu
9 – 10 septembrie, strada Parcului din Hălchiu
Locuitorii comunei Hălchiu vor sărbători cu concerte, recitaluri artistice, dansuri și focuri de artificii. Pe 9 septembrie, de la ora 17.30, formația „Hoinarii Pietrei Craiului Zărnești” va urca pe scenă, iar de la ora 18.30, ansamblul Cetățuia Teliu va susține un spectacol. Pe 10 septembrie, de la ora 13:00 va avea loc parada costumelor populare iar de la ora ora 16.00 este programat un recital extraordinar Dinu Iancu Sălăjanu. Manifestările vor ține până la lăsarea serii.





