L-am cunoscut pe Neagu Djuvara în 1990, cînd aveam 18 ani şi eram la anul I în Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău, iar dumnealui a venit să ne predea un curs de istorie. Chiar după prima oră am sunat acasă şi le-am cerut părinţilor să-l trimită la mine pe frate-meu, mai mic cu şase ani, cum voi mai face o singură dată, cînd ne-a predat Eugen Coşeriu, mai puţin spectaculos, dar la fel de inteligent, unicul om din lume care ştia să vorbească cu orice om de pe Pămînt în limba lui. Istoria nu e mereu interesantă, dar Neagu Djuvara te cucereşte din prima, iar cărţile sale de istorie sînt admirabile şi se citesc ca un roman excepţional (apropo, a scris unul – carnal! – dar i-a dat foc, chiar dacă intenţionase să-l publice doar cu pseudonim). O istorie de/scrisă cu maximum de profesionalism & pasiune şi care se citeşte cu multă plăcere. L-am reîntîlnit abia în 2000, cînd eram la Bucureşti la doctorat. Eram la US, la banchetul de după înmînarea premiilor revistei Sfera Politică, povesteam cu Radu Pavel Gheo şi a apărut, nobil, ca întotdeauna, Neagu Djuvara, care şi-a amintit imediat de unde mă ştie, ceea ce m-a uimit, fiindcă acel curs a fost foarte scurt şi tare demult. De fapt, mi-am amintit toate astea pentru că-n august Neagu Djuvara împlineşte 101 ani. La mulţi ani, Neagu Djuvara!
Mihail Vakulovski, scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
