Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 27/07/2017
Arhiva Zile si Nopti

Mini-interviu cu Mentol

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Mini-interviu cu Mentol Share Mini-interviu cu Mentol


Dj-ul brașovean Mentol a pus muzică pe una din scenele Electric Castle 2017. În acest mini-interviu ne-a împărtășit experiența sa. 

Cum a fost prima experiență EC pentru tine, în calitate de artist?

Electric Castle este un festival la care oricine ar trebui să meargă: muzică diversificată, activități interesante, atmosfera din camping și până la urmă locul unde se desfășoară toate acestea este încărcat cu o anumită magie; e imposibil să nu găsești ceva cu care să rezonezi. Desigur, ca artist experiența este diferită, pentru că scopul principal e de a răspunde așteptărilor și de a face oamenii să se simtă bine. Am pus muzică la Silent Dance, care este în sine un concept care mie îmi place mult: artiști care mixează muzică diferită, publicul diferit, dar totul se îmbină cumva armonios, iar asta e ceva unic. Electric Castle este un festival foarte bine pus la punct, cu fiecare an devine o țintă sigură a iubitorilor de muzică și mă bucur că anul acesta nu am fost doar participant. 

De obicei mixezi în cluburi. Cum ai simțit lumea de la festival în comparație cu publicul tău obișnuit?

Majoritatea evenimentelor le am în cluburi, mai ales în perioada rece a anului, însă am mai avut ocazia de a mixa la diferite festivaluri. În mod evident, atmosfera e una diferită, în primul rând pentru că totul se desfășoară în aer liber. Lumea de la festival aș caracteriza-o ca fiind mult mai relaxată, curioasă și deschisă. O seară în club înseamnă alt concept, totul se petrece în câteva ore, în timp ce la un festival ai timp să descoperi mai mulți artiști, să iei o pauză, să faci o plimbare. 

Descrie în 5 cuvinte festivalul de anul acesta, așa cum s-a văzut el din pupitru sau din backstage.

Zâmbete, prietenie, distracție, diversitate, schimbare.  

De ce crezi că ar trebui ca cineva să participe la un astfel de festival muzical?

Festivalurile de muzică reprezintă, din punctul meu de vedere, un mod inedit de a te încărca cu energie: zile libere combinate cu distracție și momente frumoase alături de prieteni, ocazia de a-ți re/vedea artiștii preferați. Poate suna clișeic, dar și prieteniile care se leagă acolo, între artiști, între colegii de camping, chiar și între artiști și participanți sunt niște legături care nu se pot crea decât într-un astfel de cadru. Un festival de muzică reprezintă și o ocazie de a merge cu prietenii cu care nu împărtășești aceleași gusturi muzicale, pentru că acolo există cu siguranță ceva pe placul oricui.

Unde vom dansa pe muzica ta în perioada următoare?

În perioada următoare am mai multe evenimente în țară (pe pagina mea de facebook sunt anunțate și actualizate din timp informațiile despre event-uri), însă chiar acum vineri, urmează să pun muzică la Murmur Festival – Cetatea Făgărașului, un festival de altfel drag mie. Intuiesc că va fi multă distracție și multă lume faină!

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută