Mi se pare mie sau împăratul cel gol nu mai e penibil? Parcă de fiecare dată când apare câte-o chestie care poate intra fără probleme în categoria asta, refuzăm cu obstinație să o taxăm public. „Ce-ai frate? Dacă-i artă și mă fac de râs?” Ba mai mult, chiar avem tendința să-l blamăm pe cel care spune lucrurilor pe nume, de multe ori fiind pe deplin conștienți că tipul ăla care stă într-un tomberon și își dă cu o carte peste față are mai puțină treabă cu arta decât are micul Hoțart (Moga, dacă nu v-ați prins) cu muzica de exemplu. De ce naiba ne e așa frică să spunem: „Bă, bucata asta care se vrea ceva de valoare, e de fapt o mizerie și nu merită să i se acorde atenție”? Oare e doar frică sau pur și simplu ni s-a cam atrofiat bucata aia de creier responsabilă cu judecata de valoare? Vorba lui Maxi (ăla responsabil cu heităreala prin Brașov), „Co..e, nu e suficient să îți dorești să faci ceva, e bine să te și pricepi.” De ce naiba nu taxăm public derapajele astea atunci când le-ntâlnim? De ce sunt așa puțini cei care strigă: „Bă, împăratului i se cam vede dosul. Și parcă-i și atârnă ceva”? Poate că dacă am face asta mai des, nu s-ar mai înghesui nimeni sa facă un cartier pe Tâmpa sau grătar muzical în Piața Sfatului.
Ionuț Constantin (Yokko) – iubitor de filme, cărți și muzici faine, solist vocal în Fernet Blues Company
