Vecinul de deasupra are tot timpul fereastra deschisă, iar în fereastră (ei, o floare…) – o cratiţă, fie iarnă, fie primăvară, fie vară, fie toamnă. Nu l-am văzut niciodată treaz-trezuţ. Mereu vorbeşte pe note, singur, cu nevastă-sa sau la telefon cu nepoată-sa. Mereu îi scapă cîte ceva din mîini, linguriţe, furculiţe, piuliţe, sticluţe, şurubelniţe, telefonul, scaunul, ciocanul. Nu-ţi dai seama cînd şi dacă doarme, cînd pleci la serviciu la 06:30 la ei lumina e aprinsă, cînd te culci pe la 2-3 la ei lumina e aprinsă. Te gîndeşti că într-o zi tot o să adoarmă cu ţigara aprinsă. Te gîndeşti că într-o zi tot o să uite să închidă robinetul. Te gîndeşti că pînă la urmă tot o să uite naibii gazul deschis. Te gîndeşti de unde are bani să-şi cumpere atîta alcool. Te gîndeşti cum (cenzurat) e mereu beat dacă nu mai are un salariu de vreo 20 de ani, de cînd s-au închis toate uzinele în oraşul martir. Te gîndeşti că omul ăsta nu se cenzurează niciodată. Te gîndeşti oare la ce se gîndeşte motanul lu’ fiu-so, pe care vecinul de deasupra seară de seară îl trage la plimbare, legat c-un lanţ pentru cîini, şi-i povesteşte – tot pe note – despre oameni şi despre viaţă în general.
Mihail Vakulovski, scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea.net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
